PNL: Guvernul expune România riscului activării Articolului 7; declanşăm o nouă procedură la Comisia de la Veneţia

PNL: Guvernul expune România riscului activării Articolului 7; declanşăm o nouă procedură la Comisia de la Veneţia

Liberalii atrag atenţia că Guvernul expune România riscului activării Articolului 7 din Tratatul UE în urma adoptării unei OUG privind legile Justiţiei şi anunţă declanşarea unei noi proceduri la Comisia de la Veneţia.

"Adoptarea unei noi Ordonanţe de Urgenţă care modifică legile Justiţiei, în total dezacord cu recomandările Comisiei Europene, ale Comisiei de la Veneţia şi ale GRECO, reprezintă un act de iresponsabilitate vecin cu nebunia şi o sfidare fără margini din partea Guvernului Dragnea - Dăncilă. Din reglementările anunţate transpare fără vreo urmă de îndoială faptul că sunt făcute cu dedicaţie pentru a obţine în sfârşit controlul politic urmărit de PSD - ALDE asupra Parchetului General şi a Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Atitudinea de frondă faţă de instituţiile europene a PSD - ALDE este relevată cu atât mai mult de faptul că în timpul unei proceduri în desfăşurare la nivelul Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, referitoare la modificările aduse legilor Justiţiei şi regimului juridic al recomandărilor din Raportul MCV, Guvernul adoptă o nouă ordonanţă de urgenţă menită să schimbe regulile referitoare la ocuparea posturilor de procurori-şefi şi să elimine posibilitatea asigurării interimatului. PNL va iniţia o nouă procedură pentru sesizarea Comisiei de la Veneţia prin intermediul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei pentru a se pronunţa asupra acestor noi modificări aduse legilor Justiţiei, inclusiv în privinţa OUG 90/2018 şi OUG 92/2018, faţă de care chiar ministrul Justiţiei a promis sesizarea acestui for de experţi europeni, însă nu a întreprins niciun demers", se arată într-un comunicat al PNL transmis, marţi, AGERPRES.

Liberalii vor solicita ca mandatul dat experţilor Comisiei de la Veneţia în cadrul APCE să includă şi alte proiecte de lege aflate în acest moment în curs de elaborare la nivelul Ministerului Justiţiei, precum reglementarea posibilităţii declanşării contestaţiei în anulare pentru deciziile definitive ale completurilor de cinci judecători de la ÎCCJ.

Totodată, PNL va elabora un material informativ faţă de modificările legislative realizate în domeniul judiciar şi cele avute în vedere în continuare de PSD-ALDE, în care va evidenţia contradicţiile repetate cu recomandările experţilor europeni.

"Faţă de riscul major al activării Articolului 7 din Tratatul UE împotriva României, PNL se va adresa tuturor ambasadelor statelor membre ale Uniunii Europene, preşedintelui Parlamentului European, preşedintelui Comisiei Europene, preşedintelui Consiliului European şi liderilor grupurilor parlamentare din Parlamentul European pentru a sublinia angajamentul de guvernare al Partidului Naţional Liberal de a implementa pe deplin toate recomandările prevăzute în raportul privind Mecanismul de Cooperare şi Verificare şi în cele ale Comisiei de la Veneţia", se precizează în comunicat. AGERPRES


populare
astăzi

1 LIVE Alegeri parlamentare 2024 / PSD a câștigat alegerile cu peste 22%, AUR e pe doi cu 18%, urmat de PNL

2 Simple zvonuri?

3 Uite, asta este chestie gravă și concretă despre Călin Georgescu!

4 VIDEO Da, este surprinzătoarea președintă a POT, are două masterate şi a participat la tranzacţii imobiliare de sute de milioane de euro

5 ALERTĂ Avem distribuirea mandatelor în Parlament! PSD, PNL, UDMR și Minoritățile au majoritate și pot guverna fără USR, spun calculele partidelor!