PNL cere soluționarea de urgență a cazului OMV-Petrom: Clarificarea e esențială
Liberalii au transmis, printr-un comunicat de presă, că doresc soluționare de urgență a cazului OMV-Petrom. PNL susține că ministerul Finanțelor este instituția responsabilă care ar trebuie să prezinte soluțiile în acest caz.
FOTO: Inquam
„Ministerul de Finanțe condus de PSD este instituția responsabilă și care trebuie să prezinte soluții în acest caz. Ministerul condus de către domnul Adrian Câciu este cel care a elaborat ordonanța, așa cum este și firesc din moment ce vorbim despre o taxă aplicată companiilor. Reiterăm un fapt simplu și evident pentru toată lumea: Ministerul Energiei are alte atribuții și nu se ocupă cu introducerea de taxe și impozite”, se arată într-un comunicat al PNL, transmis în urma ultimelor declarații ale PSD privind responsabilitatea în cazul taxei de solidaritate.
PNL arată că Comisia Europeană, prin intermediul DG TAXUD, a organizat în luna decembrie două serii de consultări cu statele membre pe această temă, la care ministerul Finanțelor a fost invitat. Potrivit liberalilor, ministerul român nu a fost reprezentat la prima întâlnire, în timp ce la a doua întâlnire ministrul a fost prezent, însă nu a adresat „întrebări lămuritoare despre cazul specific al României”.
„Statele membre au avut obligația de a raporta Comisiei Europene, în cadrul procesului de implementare, măsurile adoptate privind contribuția de solidaritate. Ministerul de Finanțe a transmis acest raport Comisiei Europene, prin intermediul Reprezentanței Permanente a României pe lângă UE, la data de 30 decembrie 2022, adică după adoptarea OUG 186/2022. Pe durata negocierilor, Ministerul de Finanțe nu a înaintat propuneri de modificare a textului pe domeniul său de competență, cu toate că a fost informat în permanență prin comunicările Reprezentanței Permanente a României pe lângă Uniunea Europeană către autoritățile naționale”, se arată în comunicat.
Potrivit sursei citate, Ministerul de Finanțe „trebuie să explice rațiunile care stau la baza celor patru coduri CAEN pe care le-a introdus în ordonanță - și care restrâng aplicabilitatea acesteia - și de nu a ales varianta statelor care nu au aplicat coduri CAEN”.
„PNL este deschis la dezbateri în cadrul Coaliției pentru identificarea de soluții care să corecteze situația generată de aceste coduri restrictive la nivelul ordonanței. PNL nu este interesat să genereze un conflict la nivelul Coaliției, însă nu poate să ignore o situație care ar putea prejudicia statul român. Pasarea vinei nu ajută România, nu aduce bugetului sumele pe care le datorează cea mai mare companie energetică. De aceea, PNL consideră că dezbaterea, atât publică, cât și la nivelul Coaliției trebuie axată pe soluțiile pe care statul român le mai are la dispoziție și desigur pentru identificarea și remedierea erorilor”, susțin liberalii, potrivit comunicatului de presă.
Liberalii susțin că trebuie clarificat de ce Ministerul Finanțelor a avut „această atitudine care poate duce la eliminarea taxării companiei OMV Petrom și ce se poate face pentru a corecta situația”.