PMB: Opt nume grele ale handbalului mondial vor veni în lotul CSM Bucureşti de la 1 iulie

PMB: Opt nume grele ale handbalului mondial vor veni în lotul CSM Bucureşti de la 1 iulie

Opt jucătoare de top vor veni în lotul "tigroaicelor" începând cu 1 iulie, iar alte trei componente ale CSM Bucureşti au semnat prelungirea contractelor deja existente, informează Primăria Capitalei, prin intermediul unui comunicat.

Astfel, Denisa Dedu, Crina Pintea, Gabriela Perianu, Laura Chiper, Nora Mork, Andrea Klikovac, Linnea Torstensson şi Carmen Martin vor face parte din formaţia Clubului Sportiv Municipal din Bucureşti din această vară, iar Iulia Curea (actualul căpitan al campioanei României, câştigătoare a Ligii Campionilor în 2016), Elizabeth Omoregie (de trei ori campioană a Sloveniei) şi Dragana Cvijic (de două ori câştigătoare a Ligii Campionilor) îşi vor continua activitatea în echipă.

"Pentru postul de portar, CSM Bucureşti şi-a asigurat semnătura golkeaperului naţionalei României, Denisa Dedu. În vârstă de 24 de ani, sportiva originară din Braşov evoluează de două sezoane la Siofok KC, în Ungaria, echipă cu care a jucat în a doua competiţie intercluburi de pe continent, Cupa EHF. Dedu a semnat un contract valabil doi ani, urmând să îmbrace tricoul CSM-ului din vară până în iunie 2021", a precizat aceeaşi sursă.

Crina Pintea, în vârstă de 28 de ani, desemnată cel mai bun pivot al Campionatului European din Franţa, din decembrie 2018, evoluează în prezent la campioana Ungariei, Gyor. Sportiva este una dintre cele mai importante figuri ale naţionalei de handbal feminin a României, cu care a şi cucerit medalia de bronz la Mondialul din 2015. Pentru prima reprezentativă, Pintea a jucat de 60 de ori şi a înscris 71 de goluri.

Interul stânga Gabriela Perianu a semnat cu CSM Bucureşti un contract valabil până în iunie 2021. Deţinătoare şi ea a bronzului mondial în 2015, handbalista de 24 de ani a evoluat de 46 de ori sub tricolor şi a marcat 51 de goluri. Ca şi Dedu, Perianu vine la "tigroaice" de la Siofok KC.

"Campioana României are şi semnătura celui mai bun inter dreapta al lumii, Nora Mork. În vârstă de 27 de ani, handbalista din Norvegia are un palmares impresionant, fiind una dintre cele mai laureate sportive. A cucerit de trei ori Liga Campionilor (2011, 2017, 2018), are trei medalii de aur la Europene (2010, 2014, 2016), una de aur la Mondiale (în 2015), una de argint (2017) şi a urcat pe treapta a treia a podiumului olimpic la JO din 2018, de la Rio de Janeiro. Ultima sa echipă de club este Gyor, campioana Ungariei", se menţionează în comunicat.

Pentru postul de inter dreapta a fost transferată şi Andrea Klikovac, componentă de bază a naţionalei statului Muntenegru, cu care a cucerit aurul European în 2012. Actualmente la Kisvárdai KC, în Ungaria, handbalista în vârstă de 27 de ani are 60 de selecţii la naţională şi 20 de reuşite.

Carmen Martin (30 de ani) revine la CSM Bucureşti, după prima ei aventură alături de "tigroaice", între 2014-2017, perioadă în care a cucerit şi Liga Campionilor (2016) şi a primit titlul de cetăţean de onoare al Capitalei. Desemnată cea mai bună extremă dreaptă a Campionatului European din 2014, 2016 şi 2018, iberica este medaliată cu bronz la Olimpiada din 2012, tot pe locul trei a terminat şi Mondialul din 2011 şi are în palmares şi două medalii de aur la Europene (2008, 2014).

Titulara naţionalei României pe postul de extremă dreaptă, Laura Chiper, medaliată cu bronz la Mondialul din 2015, joacă de opt ani în Liga Florilor, la Corona Braşov, echipă cu care a participat în competiţiile europene.

Una dintre cele mai experimentate handbaliste ale lumii, suedeza Linnea Torstensson, a semnat cu CSM Bucureşti până în vara lui 2020. Scandinava revine în lotul "tigroaicelor", cu care a câştigat Liga Campionilor în 2016, când a şi primit distincţia de cetăţean de onoare al Capitalei. Sportiva are în palmares Cupa EHF (2011) şi o medalie de argint la Europeanul din 2010, competiţie la care a fost desemnată MVP.

"Clubul Sportiv Municipal din Bucureşti anunţă că nu a încheiat campania de achiziţii şi întăreşte dorinţa de prelungire a contractului Cristinei Neagu, cea mai bună jucătoare a lumii. Discuţiile se poartă în continuare, iar oficialii clubului din Capitală şi-au exprimat toată deschiderea vizavi de prelungirea colaborării. CSM Bucureşti nu a definitivat încă echipa de antrenori care va conduce destinele formaţiei în sezonul viitor, actualului antrenor Drăgan Djukic urmând să-i expire contractul la 30 iunie", se mai arată în comunicat. AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”