Plenul Camerei Deputaților a aprobat mărirea salariilor primarilor și viceprimarilor
Plenul Camerei Deputaților a adoptat marți OUG 9/2017, cu două amendamente prin care se măresc soldele și salariile primarilor, viceprimarilor, președinților și vicepreședinților de consilii județene.
"Am dat raport Ordonanței 9/2017. În primul rând, sunt doleanțele celor din sistemul de apărare și ordine publică, siguranță națională, precum și din sistemul penitenciar, care se află la Ministerul Justiției. În urma aplicărilor succesive a măririlor de salarii minime, ei au rămas cu solda de bază undeva la 700 de lei, ceea ce era anormal. Am adus-o, începând cu luna aprilie, la nivelul salariului minim, astfel încât și polițiștii, și cei din armată să beneficieze de măririle salariale promise. De asemenea, în urma unui amendament și cu sprijinul doamnei ministru al Muncii, am adoptat și mărirea salariilor primarilor și viceprimarilor, președinților și vicepreședinților consiliilor județene cu 30%, începând cu luna aprilie, până când legea salarizării va intra în linie dreaptă", a declarat președintele Comisiei de muncă de la Camera Deputaților, Adrian Solomon.
Ministrul Muncii, Olguța Vasilescu, a precizat că a susținut majorarea salariilor primarilor, iar această măsură nu grevează în niciun fel bugetul de stat, pentru că aceste majorări de salarii se fac din bugetele locale.
"Amendamentul mai operează timp de o lună pentru că după aceea, intrând în vigoare legea salarizării unitare, primarii vor intra pe alte grile de salarizare mult mai mari decât sunt în prezent", a menționat Vasilescu.
Amendamentul cu privire la mărirea salariilor primarilor aparține deputatului PNL Corneliu Olar, fost primar cu cinci mandate.
OUG 9/2017 are ca obiect de reglementare măsuri bugetare în anul 2017, prorogarea unor termene, precum și modificarea și completarea unor acte normative.
Camera Deputaților este for decizional pentru acest proiect.
AGERPRES