Platforma OMS de distribuţie globală de vaccinuri anti-covid a fost realizată de o companie IT românească
Platforma prin care Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a distribuit vaccinurile anti-COVID la nivel global în 2020 a fost dezvoltată de compania românească Essensys Software, a declarat, joi, directorul general al acesteia, Mihai Matei, într-o dezbatere pe tema digitalizării.
"Lucrăm foarte mult în exterior, poate peste 80% dintre clienţii noştri nu sunt din România. Unul dintre clienţii noştri mari este Organizaţia Mondială a Sănătăţii. Anul trecut, noi am implementat platforma prin care s-a făcut distribuirea de vaccinuri covid la nivel global. Deci, cam toate vaccinurile de covid care s-au distribuit în lumea asta prin OMS sunt distribuite printr-o platformă digitală dezvoltată de noi. Avem proiecte şi cu Banca Mondială şi cu OSCE", a afirmat Mihai Matei, la Smart Transformation Forum 2021.
Matei este totodată şi preşedinte al Asociaţiei Patronale a Industriei de Software şi Servicii şi membru în Consiliul Director al Confederaţiei Patronale Concordia.
În timpul evenimentului dedicat digitalizării, el a menţionat că Essensys Software a creat o platformă destinată instituţiilor publice care doresc să se digitalizeze, platformă care nu necesită specialişti pentru implementare.
"Eu am fost tot timpul preocupat de digitalizarea sectorului public (...). De unde începi digitalizarea? Să zicem că eşti într-o instituţie publică şi ai şi bani şi voinţa politică şi te întrebi de unde începi, chiar şi aşa e complicat. Vă prezint astăzi o soluţie practică pentru digitalizarea unei instituţii publice, respectiv Dynamic Dox, o platformă în care noi am investit foarte mult şi financiar şi ca timp şi efort. Această platformă permite în esenţă 3 lucruri: digitalizarea rapidă a proceselor interne de lucru, digitalizarea fluxurilor de documente şi mai nou, ceea ce lansăm în curând, este o componentă de portal public pentru digitalizarea serviciilor publice. Practic, cu această platformă o instituţie publică poate foarte rapid să pună repede pe picioare formulare electronice, procese digitale şi să le publice pe un site public astfel încât cetăţenii să poată interacţiona digital cu instituţia respectivă. Marele avantaj este că nu e necesară dezvoltare, deci nu ai nevoie de talent, de un om priceput la programare, ca să poţi să faci o implementare", a precizat Mihai Matei. AGERPRES/(A - autor: George Coman, editor: Oana Tilică, editor online: Gabriela Badea)