Plasarea contribuțiilor sociale la angajat impune majorarea salariului brut cu 22,75% pentru a menține salariul net (Deloitte)
Plasarea contribuțiilor sociale la angajat ar impune o majorare a salariului brut cu cel puțin 22,75% pentru a menține valoarea salariului net, potrivit Ralucăi Bontaș, partener Global Employer Services Deloitte România.
"Recent, Guvernul a reiterat că impozitul pe venit va fi redus de la 16% la 10%, iar contribuțiile de asigurări sociale vor fi integral transferate în sarcina angajatului cu o rată cumulată diminuată la 35% (de la 39,25%). Totuși, nu a fost reconfirmată scutirea de impozit pe venit pentru veniturile lunare brute de până la 2.000 lei. În același timp, plasarea contribuțiilor la angajat ar impune o majorare a salariului brut cu cel puțin 22,75% pentru a menține valoarea salariului net. Această decizie este probabil ceva mai ușor de pus în practică în sectorul bugetar, însă este discutabil dacă și în ce manieră poate fi obligatorie pentru mediul privat", explică Raluca Bontaș, partener Global Employer Services Deloitte România.
Potrivit sursei citate, "în contextul în care nu avem încă un act normativ și niciun studiu de impact sau niște calcule oficiale pregătite de autoritățile competente, lucrăm cu mai multe scenarii privind efectul acestor măsuri".
"În varianta cea mai favorabilă în care s-ar aplica toate măsurile concomitent, salariul mediu brut național — pe care l-am luat ca reper în calcul — ar crește cu 11,5%. Evident la salariul de până în 2.000 lei brut ar fi o majorare mai însemnată de 16,6%, în timp ce la cele mai mari creșterea s-ar resimți mai puțin. De exemplu, la 5.000 lei brut ar fi o creștere de 8%. Pe de altă parte, cel mai pesimist scenariu ar fi dacă nu s-ar găsi o soluție pentru creșterea artificială a salariului brut cu 22,75%, dar contribuțiile ar fi preluate de angajat, iar impozitul pe venit ar rămâne nemodificat. În acest caz, nediscutat până în prezent, salariul mediu net s-ar diminua cu 22,16%. Deocamdată, vorbim de ipoteze. Calculele noastre oferă o imagine a efectului acestor măsuri aplicate concomitent sau selectiv la nivel individual", susține Bontaș.
Simulările realizate de Global Employer Services Deloitte România prevăd șase scenarii, care iau în calcul atât variante cu impozitul pe venit de 16%, cât și de 10%.
Astfel, în cazul unuia dintre scenarii, odată cu transferarea către angajat a contribuțiilor de asigurări sociale, la un salariu mediu brut 3.131 lei majorat cu 22,75% (ca urmare a transferului contribuțiilor angajatorului) și rată totală a contribuțiilor diminuată la 35%, plus un impozit pe venit de 10%, valoarea salariului net va fi 2.448 lei, cu 11,49% mai mare decât în prezent.
Pe de altă parte, având ca bază aceleași date, însă cu un impozit pe venit de 16%, valoarea salariul net rezultat va fi de 2.248 lei, cu 2,38% mai mare decât la ora actuală.
Specialiștii Deloitte România au inclus în analiza lor și scenariile în care salariul mediu brut nu se majorează, însă modificările privind contribuțiile sociale rămân tot la angajat. În acest sens, la un salariu mediu brut de 3.131 de lei nemajorat, după reținerea impozitului pe venit de 10% și plata contribuțiilor sociale de 35%, angajatul rămâne cu o remunerație netă de 2.031 de lei, cu 7,5% sub valoarea din prezent.
De asemenea, pe aceleași criterii, însă cu un impozit pe venit de 16%, salariul net rezultat va fi de doar 1.831 lei, respectiv cu 16,6% mai mic decât în momentul de față.
Ministerul de Finanțe a anunțat, joi, că, începând cu 1 ianuarie 2018, contribuțiile sociale vor fi trecute exclusiv în sarcina angajatului, cuantumul total al acestora urmând să scadă de la 39,25%, cât sunt în prezent, la 35%, iar nivelul impozitului pe venit se va reduce cu 37,5% de la 16% la 10%.
"Programul de guvernare 2017 — 2020 conține un pachet de măsuri ce vizează contribuțiile sociale obligatorii, care urmează a se implementa începând cu 1 ianuarie 2018. Astfel, nivelul contribuțiilor sociale obligatorii urmează să se diminueze cu 4,25 puncte procentuale, respectiv de la 39,25% la 35%. De asemenea, cu aceeași data de 1 ianuarie 2018, se are în vedere și reducerea cotei impozitului pe venit de la 16% la 10%. Aceste contribuții vor fi datorate de către angajat, însă obligația stabilirii, reținerii și plății acestora către bugetele de asigurări sociale va reveni, în continuare, angajatorului. În acest sens, sumele reprezentând CAS și CASS, care în prezent sunt datorate de angajator în nume propriu vor fi preluate de către angajat. Această măsură va asigura angajatului creșterea punctajului luat în calcul la stabilirea pensiei și implicit o pensie mai mare", se menționează în comunicatul ministerului de resort.
Conform MFP, măsurile nu vor implica creșterea cheltuielilor salariale pentru angajator. Totodată, având în vedere și scăderea cotei de impozit pe venit, nici venitul net al angajatului nu va fi afectat.
Miercuri, prim-ministrul Mihai Tudose a declarat că, atât timp cât va ocupa funcția de șef al Executivului, măsura privind trecerea obligației plății CAS și CASS din sarcina angajatorului în sarcina angajatului nu va fi aplicată.
"Vă spun în fiecare zi, da? Tot... Și mâine o să mă întrebați, dar ca să rezolvăm, da", a afirmat Tudose, întrebat dacă plata CAS și CASS nu se mută deloc nici pentru salariul minim, nici pentru alte salarii în sarcina angajatului.
Taxele de genul CAS, CASS vor rămâne pe modelul actual, vor fi plătite de angajator, anunțase marți premierul Mihai Tudose.
"Toate taxele de genul acesta, CAS, CASS, vor fi plătite de angajator, fiindcă astfel riscăm", a afirmat Tudose.
AGERPRES