''Planeta Pi'', o exoplanetă care finalizează o orbită completă în jurul stelei sale în 3,14 zile

''Planeta Pi'', o exoplanetă care finalizează o orbită completă în jurul stelei sale în 3,14 zile

O exoplanetă nou descoperită, care are dimensiunile apropiate de cele ale Pământului, a fost botezată "planeta Pi" pentru că încheie o orbită completă în jurul stelei sale la fiecare 3,14 zile - aproximarea celebrului număr iraţional "pi", care defineşte raportul dintre circumferinţa şi diametrul unui cerc, transmite marţi Space.com.

Exoplaneta, care a primit numele de catalog K2-315b, gravitează pe orbita unei stele pitice aflate la 186 de ani lumină distanţă de Soare, conform studiului apărut luni în ultimul număr al publicaţiei The Astronomical Journal. K2-315b a fost identificată în datele obţinute în 2017 în cadrul misiunii K2 extinse a Telescopului Spaţial Kepler, aparţinând NASA. Existenţa ei a fost apoi confirmată printr-o serie de observaţii derulate în cursul acestui an de reţeaua de telescoape terestre SPECULOOS (acronimul pentru "Search for Habitable Planets Eclipsing Utra-cool Stars").

"Planeta se deplasează pe orbită cu exactitatea unui ceasornic", susţine coordonatorul noului studiu, Prajwal Niraula, cercetător în cadrul Departamentului pentru Geoştiinţe, Ştiinţe Atmosferice şi Planetologie al Institutului Tehnologic din Massachusetts (MIT), la Cambridge.

"Toată lumea are nevoie de puţină distracţie în aceste zile", l-a completat colegul său Julien de Wit, profesor asistent în cadrul aceluiaşi departament din cadrul MIT.

După cum îi sugerează numele, K2-315b este cea de-a 315-a exoplanetă descoperită prin intermediul datelor K2. Niraula şi colegii săi au estimat că planeta K2-315b are 95% din suprafaţa Terrei. Acest lucru sugerează că este vorba de o planetă telurică, însă această ipoteză nu a fost încă verificată pentru că deocamdată nu se cunoaşte masa acestei planete.

Steaua mamă a planetei K2-315b are doar 1/5 din dimensiunea Soarelui şi este mult mai "rece" decât astrul zilei. Ea se află însă pe o orbită extrem de apropiată de steaua sa, condiţii în care temperatura medie la suprafaţă este de aproximativ 177 grade Celsius, conform estimărilor.

"Este o lume prea fierbinte pentru a fi locuită", susţine Niraula, adăugând în glumă că este "perfectă pentru a coace plăcinte".

Telescopul orbital Kepler căuta exoplanete folosind "metoda tranzitului" - telescopul înregistra micile fluctuaţii în strălucirea unor stele, fluctuaţii provocate de trecerea prin faţa discului stelar, din perspectiva observatorului spaţial, a eventualelor planete. Aceeaşi strategie este aplicată şi de succesorul lui Kepler, NASA Transiting Exoplanet Survey Satellite.

NASA a dezafectat telescopul spaţial Kepler în noiembrie 2018, după 5 ani şi jumătate de utilizare. Până în prezent astronomii au descoperit în total 4.300 de exoplanete confirmate, iar Kepler este responsabil de aproximativ 2/3 dintre aceste descoperiri. După cum demonstrează şi acest studiu, datele adunate de Kepler continuă să se afle la originea unor noi descoperiri astronomice, chiar dacă telescopul nu mai funcţionează de aproape doi ani. AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”