Piticul PENAL a fost AUDIAT la DNA/La ieşire era cam FIERT

Piticul PENAL a fost AUDIAT la DNA/La ieşire era cam FIERT

Piticul penal Dan Şova a fost audiat miercuri dimineaţă la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA). La ieşire era cam fiert.

Surse judiciare au declarat, pentru MEDIAFAX, că fostul ministru al Transporturilor Dan Şova a fost citat să se prezinte la Direcţie Naţională Anticorupţie (DNA), pentru a da declaraţii în dosarul Turceni-Rovinari.

Sova a declarat, la plecarea de la DNA, ca nu a dat declaratii ci s-a prezentat pentru a lua act de niste noi documente adaugate la dosar de catre procurori: Chestiuni procedurale, mi s-au adus la cunostinta documente noi. Nu am dat declaratii. Faptul ca au venit niste documente sunt niste chestiuni procedurale interne.

Dan Şova este urmărit penal pentru trei fapte de complicitate la abuz în serviciu, cu obţinere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul, după ce în perioada 2007-2008 firma "Şova şi Asociaţii" a încheiat trei contracte de asistenţă juridică cu complexurile Turceni şi Rovinari, în urma cărora acestea ar fi fost prejudiciate cu aproape 3,5 milioane de lei.

Potrivit procurorilor DNA, în perioada ianuarie - 13 februarie 2008, Dan Şova, cu ştiinţă, în contextul litigiului dintre Complexul Energetic Turceni (CET) şi ICM - SC pentru Închiderea-Conservarea Minelor SA, a insistat pe lângă Dumitru Cristea, la data faptelor director general şi ordonator de credite al CET, să încheie un contract distinct de asistenţă juridică cu privire la respectivul litigiu.

În acest fel, Şova ar fi contribuit la decizia lui Cristea de a încheia nelegal, la 13 februarie 2008, contractul de asistenţă juridică între CET şi SCA "Şova şi Asociaţii". De asemenea, ar fi conceput termenii şi condiţiile contractului şi l-a semnat din partea SCA "Şova şi Asociaţii", obţinând un folos necuvenit pentru societate de 1.242.018 lei (inclusiv onorariul de succes), susţin procurorii anticorupţie.

Într-un alt caz, în perioada 2 octombrie - 1 noiembrie 2007, cu ştiinţă, în contextul litigiului dintre CET şi Electrica, Dan Şova ar fi insistat pe lângă Cristea să încheie un contract distinct de asistenţă juridică cu privire la respectivul litigiu, "contribuind astfel la decizia acestuia de a încheia nelegal un act adiţional la contractul de asistenţă juridică". Şi în acest caz, Şova ar fi conceput termenii şi condiţiile actului adiţional, l-a semnat din partea SCA "Şova şi Asociaţii", obţinând un folos necuvenit pentru societate de 1.142.400 lei (inclusiv onorariul de succes), au mai arătat procurorii.

Totodată, în perioada ianuarie - 14 februarie 2008, Dan Şova, cu ştiinţă, în contextul unui alt litigiu, dintre Complexul Energetic Rovinari (CER) şi ICM - SC pentru Închiderea-Conservarea Minelor SA, ar fi insistat pe lângă directorul general al CER, să încheie un contract de asistenţă juridică cu privire la respectivul litigiu.

Astfel, Şova ar fi contribuind la decizia directorului de a încheia nelegal contractul de asistenţă juridică, la 14 februarie 2008, între Complexul Energetic Rovinari şi SCA "Şova şi Asociaţii", ar fi conceput termenii şi contractului, semnându-l din partea societăţii pe care o reprezenta. În urma acestui contract, societatea de avocaţi a obţinut suma de 1.071.336,80 lei (inclusiv onorariul de succes), au mai arătat procurorii.

Potrivit DNA, suma totală reprezentând folos necuvenit în favoarea SCA "Şova şi Asociaţii", ca urmare a contractelor de asistenţă juridică încheiate cu complexurile energetice Turceni şi Rovinari este estimată la valoarea de 3.455.754 de lei.

În acelaşi dosar sunt urmăriţi penal Dan Laurenţiu Ciurel, director de Investiţii la Complexul Energetic Rovinari la data faptelor, şi fostul director general al Complexului Energetic Turceni Dumitru Cristea, pentru abuz în serviciu.

Dan Şova este cercetat de Direcţia Naţională Anticorupţie şi în dosarul desprins din cel al retrocedării ilegale de păduri, alături de fostul deputat PSD Viorel Hrebenciuc.


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…