"Pistruiatul" împlinește 64 de ani. Cum i-a marcat viața filmul și câți bani a câștigat de pe urma rolului VIDEO
A cunoscut succesul la vârsta de 14 ani jucând magistral rolul principal în filmul Pistruiatul, regizat de Sergiu Nicolaescu, însă viața nu l-a răsfățat. Cariera de actor s-a încheiat în adolescență. Astăzi, Costel Băloiu împlinește 64 de ani.
Costel Băloiu s-a născut pe 17 mai 1959, iar la 14 ani a cunoscut succesul cu filmul „Pistruiatul“, regizat de Sergiu Nicolaescu. După cum a spus, şi nu doar o dată, Costel Băloiu a fost urmărit toată viaţa de rolul din „Pistruiatul“ şi a mai participat la castinguri, dar pe unele a fost nevoit să le refuze, astfel că a devenit şofer profesionist.
"Pistruiatul", un copil ștrengar FOTO Adevărul
A fost puştiul-fenomen al anilor `70, dându-i naştere, pe micile ecrane, lui Mihai Pleşa. În anii ce-au urmat, actorul n-a mai avut, însă, noroc în ale actoriei. A ajuns chiar să aibă lipsuri, lucrând multă vreme ca şofer de tir.
Costel a trăit într-o viaţă cât alţii în trei, cum ar spune povestea, însă viaţa lui nu a fost tocmai un basm. „Câteodată sunt furios pe Pistruiatul: că n-a făcut mai mult, că n-a fost ambiţios, că n-a fost mai «obraznic». Câteodată sunt furios pe mine, pentru că am crezut prea mult în oameni", mărturisea, în urmă cu mai mulți ani, Costel Băloiu într-un interviu pentru Adevărul
Cu aceeași ocazie a dezvăluit și cîți bani a încasat la filmări. "65.000 de lei pentru rol, ceea ce însemna cam o Dacie, atunci, şi 20.000 de lei ca recompensă pentru că am făcut economie de peliculă. Aveam memorie foarte bună şi nu trăgeam multe duble. 85.000 de lei pare o sumă mare, însă banii au venit în mai multe tranşe. I-a luat mama mea. Mi-aduc aminte că eu m-am ales cu un magnetofon, o bicicletă şi cam atât... Banii s-au cheltuit în casă, s-au dus pe tot felul de mărunţişuri. I-am mai cumpărat mamei o haină de astrahan şi un covor. Asta am cheltuit eu", relata Costel Băloiu.
"Pistruiatul" l-a urmărit toată viaţa
De-a lungul anilor, acesta nu s-a simțit confortabil atunci când era întrebat despre cariera sa actoricească. „«Pistruiatul» m-a urmărit toată viaţa. Şi în sensul bun, şi în sensul rău. Pe unde m-am dus să lucrez, am vrut să fiu Costel Băloiu, un om normal. Însă unii m-au privit ca pe o vedetă, ca pe un arogant. Dar au fost şi situaţii în care acest rol m-a ajutat. M-am gândit de multe ori care ar fi fost povestea mea de viaţă, ce prieteni aş fi avut, de multe ori mă întreb dacă persoana de lângă mine vorbeşte cu omul Băloiu sau se gândeşte că se află lângă «Pistruiatul». Când o să dau colţu' nu o să spună nimeni: «A murit Costel Băloiu». O să zică: «A murit Pistruiatul»“, susţinea Băloiu, care decenii la rând şi-a câştigat pâinea ca taximetrist sau şofer de TIR.
Costel Băloiu şi-l aminteşte pe regizorul Sergiu Nicolaescu ca fiind un excelent profesionist, dar ca un om dur.
„Pentru mine a fost un om deosebit şi a rămas mereu Andrei din «Pistruiatul». Eu l-aş plasa printre cei mai buni cineşti români, nu ştiu dacă ceea ce a făcut el va mai face cineva vreodată. Poate domnul Cristian Mungiu să-i calce pe urme“, a declarat pentru „Adevărul“ Costel Băloiu.
„La filmări era de un profesionalism greu de egalat, nu accepta nici cea mai mică greşeală. Fără doar şi poate, la tot ceea ce a realizat în lumea filmului a contribuit şi caracterul lui mai dur, spartan. Eu l-am respectat foarte mult, singurul meu regret legat de el este că ar fi putut face ceva mai mult şi pentru mine“, a adăugat Costel Băloiu.
156 de zile de filmare
În vara anului 1973, Oradea și Cluj au devenit platouri de filmare pentru „Pistruiatul“, serialul regizat de Francisc Munteanu, avându-i pe Costel Băloiu şi Sergiu Nicolaescu în rolurile principale. Filmările interioarelor s-au tras la Buftea. Cele două oraşe au fost alese în primul rând datorită străzilor care încă păstrau parfumul epocii interbelice.
Costel Băloiu era, în urmă cu 50 de ani, elev al Şcolii nr. 200 din Bucureşti. El a fost ales din peste 500 de copii, cu vârste între 10 și 15 ani, cared s-au prezentat la audiții. "În film el are rolul maraton al serialului. 156 de zile de filmare. Nici unul dintre actorii români n-a avut vreodată un rol atât de lung“, povestea Francisc Munteanu în numărul din mai 1973 al revistei „Cinema“.
Sursa: adevarul.ro