Piloţi militari ucraineni, evaluaţi în SUA. Ucraina insistă să primească avioane F-16

Piloţi militari ucraineni, evaluaţi în SUA. Ucraina insistă să primească avioane F-16

Doi piloţi militari ucraineni se află în prezent în SUA în vederea observării competenţelor lor pentru a-i ajuta mai bine pe teren, în timp ce Ucraina îşi presează aliaţii să-i furnizeze avioane de luptă, inclusiv F-16, pentru a lupta împotriva Rusiei.

Piloții ucraineni se pregătesc în SUA FOTO EPA-EFE

Piloții ucraineni se pregătesc în SUA FOTO EPA-EFE

Washingtonul a respins însă, cel puţin până la ora actuală, furnizarea unor astfel de avioane către Kiev, iar prezenţa celor doi piloţi în SUA nu înseamnă o schimbare a poziţiei americane la acest capitol, au semnalat responsabili militari americani, care au cerut să nu li se precizeze identitatea, scrie Agerpres.

Piloţii ucraineni se află la Tucson (statul Arizona) "în special pentru o discuţie între membrii forţelor aeriene şi observarea modului în care operează armata aerului americană", iar "programul constă în observarea modului în care piloţii ucraineni desfăşoară planificarea şi executarea misiunii lor în simulatoare de zbor pentru a determina cum putem consilia mai bine armata ucraineană a aerului asupra capacităţilor pe care le are sau pe care i le-am donat", au susţinut acei responsabili.

Unul dintre aceştia afirmă că, în cadrul programului desfăşurat în SUA, piloţii ucraineni nu vor zbura la bordul unor avioane americane, dar vor folosi un simulator de zbor.

Adevăratul obiectiv al prezenţei piloţilor ucraineni în SUA este de fapt realizarea unei estimări a perioadei de timp care ar fi necesară pentru instruirea piloţilor militari ucraineni să folosească aparatele F-16, potrivit postului CNN, care citează trei surse, de asemenea neprecizate.

Unii experţi militari consideră că furnizarea unor avioane de luptă occidentale Ucrainei pentru a o ajuta în războiul cu Rusia nu ar fi o măsură practică în acest moment, dat fiind timpul îndelungat de care piloţii ucraineni vor avea nevoie pentru a se instrui şi familiariza cu aceste aparate.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”