Pierderile imense suferite de armata rusă în Ucraina: Tehnică de luptă și arme de zeci de miliarde de dolari

Pierderile imense suferite de armata rusă în Ucraina: Tehnică de luptă și arme de zeci de miliarde de dolari

Costul total al pierderilor extinse de echipamente militare ale Rusiei în Ucraina se apropie de 55 de miliarde de dolari, potrivit unei noi estimări, şi războiul continuă.

Tancuri ruseşti capturate de forţele ucrainene, foto arhivă

Tancuri ruseşti capturate de forţele ucrainene, foto arhivă

Potrivit datelor publicate de armata ucraineană, bazate pe calculele Forbes Ukraine, în cele peste 25 de luni de război total în Ucraina, Rusia a pierdut aproximativ 54,88 miliarde de dolari în echipamente. Calculele au în vedere pierderile de echipamente și materiale rusești, inclusiv vehicule blindate, sisteme de apărare antiaeriană, tancuri, dar şi cheltuieli suportate pentru lansarea stocurilor de rachete de croazieră ale Moscovei.

Dacă suma este reală, aceasta ar reprezenta aproape jumătate din bugetul de apărare al Rusiei pentru 2024, de 10.780 de miliarde de ruble (117 miliarde de dolari).

Începând cu februarie 2022, Rusia și-a majorat cheltuielile pentru, alocând în prezent aproximativ o treime din cheltuielile sale pentru armată. De altfel, ca urmare a războiului din Ucraina, mai multe state europene și-au majorat propriile cheltuieli pentru armată și au reevaluat politicile de apărare de lungă durată. Tot din acelaşi moriv, Suedia și Finlanda, care decenii întregi şi-au păstrat neutralitatea, s-au alăturat recent NATO.

Cea mai mare problemă, flota de tancuri

Cele mai mari pierderi Moscova le-a înregistrat în ceea ce priveşte flota de tancuri, aproape 11 miliarde de dolari. În primele luni ale invaziei în Ucraina, Rusia a suferit pierderi usturătoare în flota sa de tancuri, lucru pe care analiștii occidentali l-au pus pe seama eșecurilor de organizare și planificare. Pregătirea slabă și pierderile inițiale grele au lăsat puțini soldați ruși pentru a antrena următoarea generație de echipaje de tancuri, au declarat experții.

Deși tacticile rusești s-au adaptat, războiul de uzură a distrus tancurile. În februarie, Institutul Internațional pentru Studii Strategice, cu sediul în Marea Britanie, a estimat că Moscova a pierdut peste 3.000 de tancuri în doi ani de război, mai mult decât întreaga sa flotă activă de dinainte de război. Estimările armatei ucrainene spun că pierderile de tancuri rusești ar fi aproape dublu, adică peste 7.000 de unităţi, deși acest lucru este imposibil de verificat.

Rusia a reușit să își refacă, însă, stocurile de tancuri în timp ce încă lupta împotriva Ucrainei. Astfel, producția internă a crescut de cinci ori din februarie 2022, a declarat președintele rus Vladimir Putin la începutul acestui an. În plus, Kremlinul a scos, de asemenea, tancuri vechi din depozite și a reprofilat vehicule învechite pentru a transporta și detona explozibili în jurul unei ținte, cunoscute sub numele de dispozitive explozive improvizate transportate de vehicule.

Oficialii ucraineni au declarat că Rusia ar putea lansa o nouă ofensivă asupra pozițiilor ucrainene luna viitoare și au subliniat importanța ajutorui militar din partea Occidentului pentru a permite forțelor ucrainene să respingă noile atacuri.

Generalul-locotenent Kyrylo Budanov, șeful agenției de informații militare de la Kiev, a declarat într-un interviu recent că se aşteaptă ca Rusia să se concentreze asupra regiunii ucrainene Donbas sau asupra regiunilor estice Donețk și Luhansk, la sfârșitul primăverii și începutul verii.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri

2 „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate” / „Domnul Șucu Dan Viorel a fost recompensat de organele de Securitate c…

3 Infarctul poate fi prevenit / 7 simptome care apar cu o lună înainte, descoperite de experții din SUA

4 De citit ce scrie, cu pragmatism, Ioana Dogioiu, despre candidatul prezidențial Nicușor Dan

5 BREAKING Luni va fi votat noul guvern!