Piept de rață afumat și homar cu "caviar de miere", la dineul special "Gout de France/GoodFrance" de la Ambasada Franței

Piept de rață afumat și homar cu "caviar de miere", la dineul special "Gout de France/GoodFrance" de la Ambasada Franței

Piept de rață afumat și homar cu "caviar de miere" se numără printre delicatesele ce vor fi servite luni la dineul special cu ocazia evenimentului mondial "Gout de France/GoodFrance" de la Ambasada Franței, informează un comunicat transmis AGERPRES.

Gastronomia franceză este celebrată în cadrul dineului special "Gout de France/GoodFrance", consacrat gastronomiei regiunilor care pot fi vizitate pe parcursul Euro2016.

Ambasada Franței în România găzduiește un dineu special în cadrul "Gout de France/Good France", operațiune organizată la inițiativa celebrului chef Alain Ducasse și a Ministerului Afacerilor Externe și Dezvoltării Internaționale, pentru a pune în valoare stilul de viață francez și produsele specifice anumitor regiuni franceze.

Cu mai puțin de trei luni înainte de fluierul de start al Campionatului European de Fotbal din Franța, dineul de la reședința diplomatică a Franței, pregătit de tânărul chef Andrei Tămaș, va pune în valoare specialitățile culinare din diferite regiuni și orașe franceze.

Un film de prezentare a evenimentului special a fost realizat într-un stil ce reunește gastronomia și fotbalul, comentariul sportiv fiind asigurat de cunoscutul om de televiziune Vlad Enăchescu.

Invitații dineului special sunt așteptați, pentru început, cu aperitivul piept de rață afumat (specific zonei de Sud — Vest a Franței, regiune în care se află orașul Bordeaux, gazdă a unor meciuri din cadrul Euro 2016, cunoscut pentru vinurile sale) și antreul — homar cu "caviar de miere" (pune în valoare Bretania, regiune cu un bogat patrimoniu cultural și gastronomic).

Unul dintre felurile principale — prepelița cu cartofi a la Lyonnaise — evocă regiunea Auvergne-Rhone-Alpes, care oferă varietăți gastronomice pentru toate gusturile vizitatorilor care vor dori să vadă meciurile găzduite de Saint-Etienne și Lyon.

Desertul, care are ca ingredient principal ciocolata marca Valrhona, este un omagiu adus măiestriei ciocolatierilor din Valea Ronului.

Vinurile și brânzeturile completează această călătorie gastronomică menită să ilustreze perfect două elemente importante ale culturii franceze: evidențierea patrimoniului gastronomic regional și deschiderea către lume.

Fiecare rețetă este dovada unei bucătării care utilizează puține grăsimi, cu o atenție deosebită pentru hrana sănătoasă, produse proaspete din piețele locale, dar și cu respect pentru mediu.

Andrei Tămaș și echipa sa vor pregăti, de asemenea, un show culinar, special pentru invitați, care îi pot urmări astfel pe chefi la lucru și cu care pot face schimb de impresii.

Andrei Tămaș consideră că una dintre cele mai mari provocări ale sale în calitate de chef al reședinței diplomatice este în sine legată de ideea de gastronomie franțuzească, care este ea însăși un vector al diplomației. Rafinamentul, savoarea, inovația, înalta ținută — iată câteva dintre atributele gastronomie franțuzești care se transformă în standarde pe care face mereu tot posibilul să le atingă.

"Mă bucur în bucătăria Reședinței Franței de avantajul de a fi un mic creator, un mic artist, într-un context gastronomic amplu și rafinat cum este bucătăria franțuzească, punând la dispoziția personalităților ce trec pragul ambasadei "operele" mele, de la preparate clasice până la noile tendințe în domeniu, bucătăria de fuziune și cea moleculară", a declarat chef Andrei Tămaș, citat în comunicat.

Inspirându-se de la Auguste Escoffier, care a inițiat în 1912 "Dineurile lui Epicur" — același meniu, aceeași zi, mai multe orașe din lume și pentru cel mai mare număr de invitați—, "Gout de France/Good France" reia această frumoasă idee cu dorința de a asocia restaurante din cele patru colțuri ale lumii.

Peste 1.000 de chefi de pe cinci continente vor aduce din nou un omagiu excelentei bucătăriei franceze și valorilor sale printr-un meniu specific: rețete inspirate din savoir-faire-ul francez.

Operațiunea "Gout de France/Good France" face parte din seria de evenimente reunite în programul turistic cultural "LeGrand Tour".

AGERPRES


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri