PÎCCJ: Procurorii militari continuă cercetările pentru identificarea victimelor de la Periprava; cadavrele, trimise la IML
Procurorii militari continuă cercetările în vederea identificării victimelor de la Periprava, cadavrele descoperite fiind ridicate și trimise la Institutul de Medicină Legală (IML) în vederea realizării expertizelor de specialitate.
Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PÎCCJ) remis, miercuri, AGERPRES, în continuarea cercetărilor efectuate în dosarul complex al "procesului comunismului în România', procurorul șef al Secției parchetelor militare, generalul de brigadă magistrat Gheorghe Cosneanu, și procurorul de caz, colonel magistrat Octavian Toma, au participat, în cursul lunii iulie, la activitatea de căutare, descoperire și recuperare a rămășițelor pământești ale deținuților politici decedați în fosta colonie penitenciară de la Periprava.
"Procurorii militari continuă cercetările în vederea identificării victimelor, sens în care cadavrele descoperite au fost ridicate și trimise la Institutul de Medicină Legală în vederea realizării expertizelor de specialitate. Activitatea s-a desfășurat în colaborare cu experții Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER)", precizează sursa citată.
AGERPRES/ (AS — autor: Anamaria Toma, editor: Mihai Simionescu, editor online: Simona Aruștei)