PÎCCJ: Ordinul de intervenţie pentru evacuarea Pieţei Victoriei a fost emis cu încălcarea dispoziţiilor legale
Ordinul de intervenţie pentru evacuarea Pieţei Victoriei, la protestul din 10 august, emis de Laurenţiu Cazan, directorul general al Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti, a fost dat cu încălcarea dispoziţiilor legale, precizează PÎCCJ.
Procurorii militari din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia Parchetelor Militare au dispus, în cauza privind evenimentele violente din zilele de 10 şi 11 august, produse cu ocazia mitingului organizat în zona Piaţa Victoriei din municipiul Bucureşti, efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de:
* maiorul Laurenţiu Valentin Cazan, în prezent împuternicit director general al Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti, pentru abuz în serviciu, participaţie improprie la purtare abuzivă în formă continuată, participaţie improprie la fals intelectual, participaţie improprie la uz de fals;
* comisarul şef de poliţie Mihai Dan Chirică, secretar de stat pentru relaţia cu instituţiile prefectului din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la abuz în serviciu şi complicitate la participaţie improprie la purtare abuzivă în formă continuată;
* colonelul Gheorghe Sebastian Cucoş, în prezent prim adjunct al inspectorului general al Jandarmeriei Române, pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la abuz în serviciu şi complicitate la participaţie improprie la purtare abuzivă în formă continuată;
* colonelul Ionuţ-Cătălin Sindile, în prezent împuternicit inspector general al Jandarmeriei Române, pentru complicitate la abuz în serviciu şi complicitate la participaţie improprie la purtare abuzivă în formă continuată.
Potrivit ordonanţei procurorilor, maiorul Laurenţiu Valentin Cazan, în data de 10 august, în calitate de comandant al acţiunii de menţinere a ordinii publice în cadrul manifestaţiei desfăşurate în Piaţa Victoriei, a creat aparenţa unei acţiuni legale de restabilire a ordinii publice şi a ordonat intervenţia în forţă pentru evacuarea participanţilor la protest, cauzând astfel o vătămare a drepturilor legitime ale protestatarilor privind libertatea de exprimare şi libertatea de întrunire prevăzute de Constituţia României, Legea 60/1991 privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice şi Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
"Ordinul de intervenţie pentru evacuarea Pieţei a fost emis cu încălcarea dispoziţiilor articolului 19 din Legea 60/1991 privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice şi a articolelor 33, 34, 36 şi 37 din Legea 550/2004 privind organizarea şi funcţionarea Jandarmeriei Române", precizează anchetatorii.
De asemenea, arată PÎCCJ, acesta a ordonat folosirea mijloacelor din dotare pentru evacuarea protestatarilor, cu consecinţa exercitării de către militarii din subordine a unor acte de violenţă nejustificate de situaţia operativă şi de nevoile reale de imobilizare a persoanelor turbulente, acte îndreptate inclusiv împotriva copiilor, altfel decât în mod gradual şi fără a înceta după realizarea scopului misiunii, producându-se vătămarea unui număr mare de participanţi la protest.
"În noaptea de 10/11 august, suspectul a determinat autorul scriptural al Jurnalului Acţiunilor Operative, întocmit la nivelul Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti, să consemneze în mod nereal ora 23,11 ca fiind cea la care prefectul municipiului Bucureşti a aprobat intervenţia în forţă pentru restabilirea ordinii publice în Piaţa Victoriei şi ulterior a determinat folosirea Jurnalului Acţiunilor Operative ca dovadă a modului legal în care s-ar fi desfăşurat intervenţia în forţă", menţionează procurorii.
Cu privire la Mihai Dan Chirică, procurorii notează că, în noaptea de 10/11 august, a uzat de autoritatea conferită de funcţia deţinută pentru a-l ajuta pe Laurenţiu Cazan să creeze aparenţa de legalitate a acţiunii de evacuare a protestatarilor aflaţi în Piaţa Victoriei, exercitând presiuni asupra prefectului municipiului Bucureşti pentru a aproba formal ordinul de intervenţie în forţă, atât anterior, cât şi ulterior orei la care acesta a fost emis de conducătorul forţelor de ordine, cauzându-se astfel o vătămare a drepturilor legitime ale majorităţii protestatarilor privind libertatea de exprimare şi libertatea de întrunire.
"Aparenţa de legalitate creată a permis forţelor de ordine din cadrul Jandarmeriei Române să folosească mijloacele din dotare pentru evacuarea protestatarilor aflaţi în Piaţa Victoriei, cu consecinţa exercitării unor acte de violenţă nejustificate de situaţia operativă şi de nevoile reale de imobilizare a persoanelor turbulente, folosirea forţei nefiind una graduală, uzând de mijloacele din dotare inclusiv împotriva copiilor, producându-se vătămarea unui număr mare de participanţi la protest", susţine Parchetul General, într-un comunicat transmis vineri AGERPRES.
În ceea ce-i priveşte pe Gheorghe Sebastian Cucoş şi Ionuţ Cătălin Sindile, anchetatorii spun că, în noaptea de 10/11 august, ''în lipsa unui ordin sau dispoziţii fragmentare care să consemneze preluarea comenzii de la maior Laurenţiu Cazan, prin ordinele date direct forţelor de ordine, au participat nelegal la conducerea operaţiunilor şi l-au ajutat pe acesta din urmă să pună în aplicare ordinul nelegal de intervenţie în forţă pentru evacuarea protestatarilor aflaţi în Piaţa Victoriei, cauzând astfel o vătămare a drepturilor legitime ale majorităţii protestatarilor privind libertatea de exprimare şi libertatea de întrunire, cu consecinţa exercitării de către forţele de ordine din cadrul Jandarmeriei Române a unor acte de violenţă nejustificate de situaţia operativă şi de nevoile reale de imobilizare a persoanelor turbulente, folosirea forţei nefiind făcută în mod gradual şi având loc inclusiv împotriva copiilor, producându-se astfel vătămarea unui număr mare de participanţi la protest''.
Procurorii militari au deschis un dosar penal în legătură cu modul în care au intervenit jandarmii în timpul protestului din 10 august. Peste 770 de plângeri penale au fost înregistrate la Secţia Parchetelor Militare din partea unor persoane care au avut de suferit în urma intervenţiei jandarmilor la protest.AGERPRES