PICCJ extinde acuzaţiile pe care le cercetează în dosarul "10 august" la complicitate la abuz în serviciu şi purtare abuzivă

PICCJ extinde acuzaţiile pe care le cercetează în dosarul "10 august" la complicitate la abuz în serviciu şi purtare abuzivă

Procurorii de la Secţia parchetelor militare au extins în 23 aprilie urmărirea penală in rem în dosarul "10 august" şi cercetează două noi fapte, respectiv complicitate la abuz în serviciu şi complicitate la participaţie improprie la purtare abuzivă, potrivit unui comunicat transmis vineri de Parchetul instanţei supreme.

Şefii din Jandarmerie care au dirijat acţiunea de intervenţie din 10 august şi care sunt urmăriţi penal în acest dosar au fost chemaţi joi la sediul PICCJ pentru a li se aduce la cunoştinţă că sunt verificate in rem aspectele privind cele două noi infracţiuni pentru care procurorii au declanşat cercetările.

Procurorii arată că "mai multe acţiuni sunt suspectate a se circumscrie unor acte menite să determine şi să justifice necesitatea unei acţiuni de restabilire a ordinii publice şi să ajute la crearea aparenţei unei acţiuni legale de intervenţie în forţă a unităţilor de jandarmi pentru evacuarea protestatarilor aflaţi în Piaţa Victoriei din mun. Bucureşti, cu consecinţa vătămării drepturilor legitime ale majorităţii protestatarilor privind libertatea de exprimare şi libertatea de întrunire prevăzute de Constituţia României, Legea nr. 60/1991 privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice şi Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale precum şi cu consecinţa exercitării unor acte de violenţă nejustificate de situaţia operativă şi de nevoile reale de imobilizare a persoanelor turbulente - acte îndreptate inclusiv împotriva copiilor, altfel decât în mod gradual şi fără a înceta după realizarea scopului misiunii, producându-se astfel vătămarea unui număr mare de participanţi la protest".

Procurorul general interimar, Bogdan Licu, a afirmat joi că se va întâlni cu conducerea Secţiei parchetelor militare pentru a discuta despre stadiul cercetărilor în cazul violenţelor de la protestul din 10 august 2018 şi despre modul în care a fost soluţionat dosarul "Revoluţiei".

"În prima zi ca procuror general interimar, mă voi pune la curent cu principalele probleme care există în activitatea de urmărire penală. Voi avea întâlniri cu şefii principalelor structuri de parchet care au atribuţii în domeniul urmăririi penale, iar primii pe care îi voi chema la mine vor fi cei din Secţia parchetelor militare, conducerea Secţiei parchetelor militare, iar cu aceştia, discuţia se va axa pe două teme importante. Prima şi cea mai importantă: stadiul cercetărilor în dosarul '10 august', dosarul violenţelor din 10 august. Şi a doua temă: modul în care a fost soluţionat dosarul 'Revoluţiei'", a declarat Bogdan Licu. AGERPRES


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…