Piaţa de investiţii imobiliare a scăzut la 540 milioane de euro în România, în primele nouă luni (consultanţi)
Piaţa de investiţii imobiliare din România a înregistrat tranzacţii de 540 milioane de euro, în primele nouă luni din 2021, aproape jumătate din suma tranzacţionată fiind înregistrată în trimestrul al treilea al anului, relevă un raport realizat de o companie de consultanţă imobiliară, publicat joi.
Aproape jumătate din suma tranzacţionată a fost înregistrată în trimestrul III al anului în curs.
Conform consultanţilor Colliers, piaţa de investiţii a scăzut, în ansamblu, raportat la tranzacţiile imobiliare de 820 de milioane de euro încheiate în aceeaşi perioadă din 2020. În acelaşi timp, există o contracţie a randamentelor investiţionale pentru activele industriale şi de birouri de clasa A.
"Vânzarea de către Atenor a Hermes Business Campus (75.000 de metri pătraţi) către fondul maghiar Adventum pentru 150 de milioane de euro a marcat cea mai mare tranzacţie a trimestrului şi este una dintre cele mai mari tranzacţii din piaţă în ultimii ani. S-a remarcat, de asemenea, şi prin faptul că a fost cea mai mare tranzacţie cu un singur activ, de la vânzarea hotelului Radisson Blu în 2017. Totodată, CTP a cumpărat de la Zacaria un portofoliu de depozite de 110.000 de metri pătraţi, din mai multe oraşe, pentru 60 de milioane de euro, iar Fortress, un fond de investiţii sud-african, şi-a făcut intrarea pe piaţa locală de logistică prin achiziţionarea noului proiect ELI Park 1 de lângă Bucureşti (50.000 de metri pătraţi) de la Element Industrial/Paval Holding, într-o tranzacţie de aproximativ 30 de milioane de euro", au exemplificat specialiştii companiei.
La nivelul Europei Centrale şi de Est (CEE) se estimează că volumul investiţiilor imobiliare va creşte şi va atinge niveluri similare cu 2020, de aproximativ 10 miliarde de euro până la sfârşitul lui 2021.
De asemenea, previziunile preliminarii pentru Europa, Estul Mijlociu şi Africa (EMEA) erau de scădere anuală a volumelor cu aproximativ 32%, în primele nouă luni ale anului, procent similar cu cel înregistrat în România.
"Locaţiile centrale din capitale rămân principala ţintă a investitorilor în cele mai mari economii europene, în special în sectorul birourilor, dar şi oraşele de rangul doi atrag atenţia. Activele logistice continuă să acţioneze ca un magnet pentru investiţii, în contextul revoluţiei comerţului electronic şi al provocărilor generate de pandemie pe lanţul de aprovizionare (...) Incertitudinea politică ar putea afecta încrederea investitorilor spre sfârşitul anului, iar traiectoria pandemiei în lunile de iarnă este un alt potenţial motiv de îngrijorare. Chiar şi aşa, este de aşteptat ca mai multe tranzacţii mari să se încheie în ultimele trei luni ale anului, ceea ce contribuie la încheierea lui 2021 într-o notă puternică", se arată în analiza de specialitate.
Colliers (NASDAQ, TSX: CIGI este unul dintre liderii globali în servicii de consultanţă imobiliară şi de management al investiţiilor, cu operaţiuni în 65 de ţări şi peste 15.000 de specialişti care oferă consultanţă de specialitate pentru chiriaşi, proprietari şi investitori.
Compania raportează venituri anuale de 3,6 miliarde de dolari (4 miliarde de dolari, inclusiv afiliaţii) şi deţine active gestionate în valoare de 46 miliarde de dolari. AGERPRES