Phenianul o compară pe preşedinta sud-coreeană cu o "prostituată", iar pe Obama cu un "peşte"

Phenianul o compară pe preşedinta sud-coreeană cu o "prostituată", iar pe Obama cu un "peşte"

Regimul nord-coreean a depăşit duminică o nouă limită în injuriile adresate inamicilor săi, comparând-o pe preşedinta sud-coreeană Park Geun-hye cu o "prostituată", iar pe preşedintele american Barack Obama cu un "peşte".

Park Geun-hye (Imagine: AFP/ Mediafax Foto)

Într-o diatribă extrem de vehementă, Phenianul a criticat relaţia unui "stăpân cu marioneta sa" şi a agitat ameninţarea unui "preţ scump" pe care-l va plăti conducătoarea sud-coreeană.

"Comportamentul recent al lui Park Geun-hye cu Obama este comportamentul unei fete rele şi imature care cere unor gangsteri să-l bată pe unul pe care nu-l iubeşte", a apreciat Comitetul nord-coreean pentru Reunificarea Paşnică a Coreei.

"Sau al unei prostituate înrăite care este disperată să îl prindă pe unul în capcană, punându-şi corpul în serviciul unui peşte puternic", a adăugat Comitetul, potrivit agenţiei de stat KCNA.

Aceste insulte sunt proferate la o zi de la vizita în Coreea de Sud a preşedintelui american Barack Obama, care a catalogat regimul nord-coreean drept un "stat paria" slab, a cărui izolare se va accentua în cazul unui nou test nuclear.

În opinia Comitetului nord-coreean, un organ oficial însărcinat cu problemele intercoreene, aceste afirmaţii constituie "insulte intolerabile" adresate liderului Kim Jong-un.

Vizita lui Obama "nu a făcut altceva decât să ne confirme mai vechea convingere potrivit căreia puterea, mai degrabă decât cuvintele, este singura opţiune de a trata cu vechiul inamic american şi să ne întărească hotărârea de a ne continua politica spre un război nuclear total", a adăugat Comitetul.

Comentariile acide ale Phenianului la adresa liderilor sud-coreeni sunt obişnuite. Însă ele au devenit tot mai violente după venirea la putere a lui Park Geun-hye, care a subliniat în mai multe rânduri că este prima femeie aleasă în funcţia de preşedinte a ţării sale.

Phenianul a catalogat-o deja drept o "ţărancă care mormăie în colţul unei camere".

Sursa: mediafax.ro


populare
astăzi

1 LIVE Alegeri parlamentare 2024 / PSD a câștigat alegerile cu peste 22%, AUR e pe doi cu 18%, urmat de PNL

2 Uite, asta este chestie gravă și concretă despre Călin Georgescu!

3 Simple zvonuri?

4 VIDEO Da, este surprinzătoarea președintă a POT, are două masterate şi a participat la tranzacţii imobiliare de sute de milioane de euro

5 ALERTĂ Avem distribuirea mandatelor în Parlament! PSD, PNL, UDMR și Minoritățile au majoritate și pot guverna fără USR, spun calculele partidelor!