Pfizer studiază siguranţa unei a treia doze de vaccin împotriva variantelor coronavirusului

Pfizer studiază siguranţa unei a treia doze de vaccin împotriva variantelor coronavirusului

Compania farmaceutică americană Pfizer efectuează în prezent un studiu de evaluare a siguranţei unei a treia doze de vaccin anti-COVID-19 de consolidare şi care să fie eficace împotriva variantelor coronavirusului SARS-CoV-2, a declarat marţi directorul general al Pfizer Spania, Sergio Rodriguez, potrivit agenţiei EFE.

Pfizer desfăşoară studii asupra tuturor variantelor coronavirusului SARS-CoV-2 care apar, ''de la cele iniţiale şi până la cele care au apărut mai târziu'', la ora actuală fiind în desfăşurare un studiu asupra variantei Delta (varianta indiană), care se transmite de două ori mai rapid decât tulpina iniţială, a mai spus reprezentantul companiei farmaceutice.

Pe de altă parte, el a menţionat că sunt în curs evaluări privind imunitatea oferită de serul Pfizer-BioNTech deja folosit, iar rezultatele din prezent arată că indicii de imunizare în cazul primelor persoane vaccinate cu schema completă se menţin la peste 90% şase luni mai târziu. AGERPRES


populare
astăzi

1 ALERTĂ Primul sondaj cu prognoză tristă pentru Simion!

2 Explodează rahatul? / O firmă abia înființată a luat 49 de contracte de 10 milioane de euro în mai puțin de doi ani!!!

3 Ce se întâmplă cu Putin? / „Declarațiile sale ridică îndoieli cu privire la independența sa în luarea deciziilor”

4 Rețeaua de sănătate Regina Maria a fost vândută pentru un miliard de euro unei rețele private din Finlanda

5 ALERTĂ Frate, Potra chiar avea o mică armată, sursele n-au spus prostii! / MApN, comunicat care dă fiori!