Pfizer a semnat un acord pentru a facilita accesul global la pastila sa anti-COVID-19
Gigantul farmaceutic american Pfizer a semnat un acord de licenţă voluntară care ar trebui să permită ca pastila sa anti-COVID-19 - odată autorizată - să fie distribuită şi în afara ţărilor bogate şi să combată mai eficient o pandemie care continuă să facă ravagii, relatează AFP.
Anunţul a fost făcut în comun marţi de Pfizer şi Medicines Patent Pool (MPP), creat de iniţiativa internaţională medicală Unitaid, şi ar putea face posibilă adăugarea unui mijloc de combatere a COVID-19 la o paletă încă limitată.
Producătorii de medicamente generice "cărora li s-au acordat sublicenţe vor putea furniza noul medicament în combinaţie cu ritonavir (un medicament utilizat împotriva virusului SIDA) în 95 de ţări, acoperind până la circa 53% din populaţia lumii", a declarat un purtător de cuvânt al Unitaid, Hervé Verhoosen, în timpul unei conferinţe de presă la Geneva.
La începutul lunii noiembrie, Pfizer, care comercializează deja împreună cu compania germană BioNTech unul dintre cele mai eficiente vaccinuri împotriva COVID-19, a dezvăluit că antiviralul său oral PF-07321332 a fost eficient în proporţie de 89% în prevenirea riscului de spitalizare sau de deces la adulţii cu risc crescut de a dezvolta o formă severă a bolii, conform rezultatelor intermediare ale studiilor clinice.
Prin acest acord, Pfizer calcă pe urmele concurentului său Merck, care a încheiat un acord similar cu MPP pentru pastila sa anti-COVID, Molnupiravir. Acesta din urmă prezintă, de asemenea, o rată de eficienţă ridicată.
Aceste rezultate promiţătoare nu au fost încă confirmate, a subliniat Esteban Burrone, şeful de dezvoltare a politicilor în cadrul MPP. Însă, dacă va fi cazul, disponibilitatea "va fi o chestiune de luni, nu de ani, însă nici de săptămâni", a mai spus el.
Acordul anunţat marţi include toate ţările cu venituri medii inferioare şi inferioare şi ţările cu venituri medii superioare din Africa subsahariană, precum şi ţările cu venituri medii superioare care au atins acest statut în ultimii cinci ani, a precizat Hervé Verhoosen.
Pfizer nu va primi redevenţe pentru vânzări în ţările cu venituri mici şi va renunţa în continuare la redevenţe pentru vânzări în toate ţările acoperite de acord, cât timp COVID-19 rămâne clasificat drept o urgenţă de sănătate publică de interes internaţional de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii.AGERPRES