Pfizer a început testele clinice pentru un vaccin pe bază de ARN mesager împotriva gripei
Pfizer a anunţat luni că a început testarea pe oameni pentru un vaccin antigripal bazat pe tehnologia ARN mesager, deja utilizată în vaccinul său împotriva COVID-19, relatează AFP.
Compania americană de biotehnologie Moderna a declarat, de asemenea, că a lansat studii pentru un astfel de produs la începutul lunii iulie.
Studiul clinic Pfizer se desfăşoară în Statele Unite şi va evalua siguranţa unei doze din acest nou vaccin, precum şi imunogenitatea acestuia (capacitatea de a provoca o reacţie imună), la persoanele sănătoase cu vârsta cuprinsă între 65 şi 85 de ani.
Acesta va include câteva sute de participanţi, conform detaliilor din studiile clinice postate pe un site guvernamental american.
Vaccinurile antigripale actuale utilizează virusuri inactive - un proces care durează mult timp. Prin urmare, tulpinile ţintă ale virusului, în continuă evoluţie, trebuie alese pentru dezvoltarea vaccinurilor cu aproximativ şase luni înainte de debutul epidemiei sezoniere.
Eficacitatea vaccinurilor utilizate în acest moment este în general de 40% până la 60%.
"Flexibilitatea tehnologiei ARN mesager şi producţia sa rapidă ar putea permite o asociere mai bună cu tulpina (virusului în circulaţie), o mai mare fiabilitate a aprovizionării şi posibilitatea de a îmbunătăţi eficacitatea vaccinurilor actuale împotriva gripei", afirmă Pfizer în comunicatul său.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) estimează că gripa este responsabilă de aproximativ 3 până la 5 milioane de cazuri de îmbolnăviri grave în fiecare an şi de 290.000 până la 650.000 de decese.
În plus faţă de gripă, Pfizer a afirmat că intenţionează să studieze utilizarea tehnologiei ARN mesager împotriva altor virusuri respiratorii, precum şi împotriva bolilor genetice sau a cancerelor. AGERPRES