PF Daniel, în Pastorala de Crăciun: Să contribuim mai mult la construirea Catedralei Mânturii Neamului
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române (BOR), PF Daniel, îndeamnă în Pastorala de Crăciun "să oferim celor din jurul nostru daruri şi semne ale bucuriei", sperând totodată că valorile creştine "ne vor ajuta (...) să contribuim mai mult la construirea Catedralei Mânturii Neamului".
PF Daniel spune, la începutul Pastoralei, că sărbătoarea Naşterii Domnului este, "mai întâi de toate, sărbătoarea iubirii milostive a lui Dumnezeu pentru oameni". "Fiul lui Dumnezeu Cel veşnic S-a pogorât din ceruri, S-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Maria Fecioara şi S-a făcut om, pentru a dărui oamenilor, păcătoşi şi muritori, iertarea păcatelor şi viaţa veşnică. Pe cât a coborât El la noi, pe atât ne-a deschis nouă drum ca să ne înălţăm spre El", spune Patriarhul.
Îndemnul Patriarhului pentru "viaţa noastră de fiecare zi, dar mai ales în aceste zile de sărbătoare" este "să oferim celor din jurul nostru daruri şi semne ale bucuriei". "Să aducem bucurie în casele şi în sufletele în care se află tristeţe şi singurătate, boală şi sărăcie, suferinţă şi înstrăinare", mai spune PF Daniel, în mesajul său.
Patriarhul vorbeşte în Pastorală şi despre românii din diaspora. "Să nu uităm în rugăciunile noastre şi în faptele iubirii noastre frăţeşti de Crăciun şi de Anul Nou nici pe fraţii noştri români care se află departe de ţară şi de casă, dincolo de graniţele României. Ne rugăm Domnului Iisus Hristos să le dăruiască ajutor în viaţă şi în păstrarea şi cultivarea credinţei ortodoxe şi a spiritualităţii româneşti, pentru ca munca sau studiul lor în străinătate să nu devină îndepărtare sau înstrăinare spirituală de cei dragi ai lor din România"
PF Daniel reaminteşte, în acelaşi mesaj, că Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a declarat 2015 drept Anul omagial al misiunii parohiei şi mănăstirii şi Anul comemorativ al Sfântului Ioan Gură de Aur şi al marilor păstori de suflete din eparhii: "Sfântul Ioan Gură de Aur, Arhiepiscopul Constantinopolului, a fost cel mai mare predicator al Bisericii Ortodoxe. El a apărat şi promovat sfinţenia şi demnitatea familiei, lumina şi virtuţile vieţii monahale şi lucrarea filantropică a Bisericii în societate. A fost nu doar un mare tâlcuitor al Sfintei Scripturi, ci şi un luptător pentru demnitatea fiinţei umane, pentru dreptate şi sfinţenie. Dascăl al pocăinţei, al rugăciunii şi al milosteniei, Sfântul Ioan Gură de Aur ne învaţă cum să ne îmbogăţim prin milostenie, adunând comori în ceruri. Prin milostenie, spune Sfântul Ioan Gură de Aur, facem cea mai bună investiţie, asigurăm darul nostru pentru eternitate, deoarece toate darurile şi investiţiile lumeşti sunt în orice clipă în primejdie de a se pierde. Numai darurile pe care le oferim lui Dumnezeu şi săracilor nu sunt în primejdie de a fi furate sau distruse, ci ele aduc la timpul potrivit roade cereşti şi lumină dumnezeiască, adică viaţă şi fericire veşnică în Împărăţia lui Dumnezeu".
PF Daniel continuă subliniind că "din perspectiva lumii secularizate de astăzi, în care primează agonisirea de bunuri materiale trecătoare şi individualismul egoist în detrimentul cultivării virtuţilor creştine, ca iubirea de Dumnezeu şi de aproapele, sfinţenia şi smerenia, se simte tot mai mult nevoia unei lucrări pastoral-misionare comune, pentru a intensifica păstrarea identităţii creştine prin cunoaşterea vieţii sfinţilor ca modele duhovniceşti".
Patriarhul îşi exprimă totodată speranţa că "toate aceste valori (creştine - n.r.) ne vor ajuta să zidim duhovniceşte Biserica din suflete, dar şi să contribuim mai mult la construirea Catedralei Mântuirii Neamului, ideal sfânt al multor generaţii, dacă ne gândim că anul acesta s-au împlinit 130 de ani (1884-2014) de când regele Carol I a promulgat Legea Catedralei, care însă abia acum se construieşte concret, ea fiind o necesitate practică şi un simbol al demnităţii noastre naţionale".
"În aceste zile de sărbătoare şi bucurie sfântă pentru viaţa noastră creştină, vă îndemnăm pe toţi, cu părintească şi frăţească dragoste în Hristos, să arătaţi lumina dreptei credinţe şi a faptelor bune pretutindeni unde vă aflaţi, să împărtăşiţi şi altora bucuria sfintelor sărbători ale Crăciunului, Botezului Domnului şi Anului Nou!", mai spune PF Daniel, care îşi încheie mesajul cu urările tradiţionale "Sărbători fericite!" şi "La mulţi ani!".