Petre Țuțea, cel care a spus „Am stat 13 ani în temniţă pentru un popor de idioţi”, a fost acuzat că e de stânga, apoi legionar, dar și că a spionat în favoarea Occidentului. Însă, mai presus de toate, a fost victimă a regimului comunist.

Petre Țuțea s-a născut la 6 octombrie 1902 în satul Boteni, Muscel, în familia unui preot ortodox. A urmat cursul inferior al „Liceului Neagoe Basarab” din Câmpulung şi cursul superior la liceul „Gh. Bariţiu” din Cluj, apoi cursurile Facultăţii de Drept la Universitatea din Cluj.

Remarcat de Al. Vaida-Voevod, este trimis să studieze formele de guvernământ la Universitatea Humboldt din Berlin. Între 1933 şi 1935 a îndeplinit funcţia de ajutor al consilierului economic al Legaţiei României din Berlin. Şi-a obţinut titlul de doctor în economie politică şi drept şi, ulterior, întors în ţară, a devenit un discipol al lui Nae Ionescu.

Ocuparea unui loc de frunte în rândul tinerei generaţii de intelectuali, alături de Mircea Eliade, Emil Cioran, Mircea Vulcănescu, şi apropierea de ideologia legionară îl plasează pe Ţuţea în atenţia organelor represive ale statului, scrie Luminița Banu în Caietele CNSAS , în documentarul „Petre Țuțea și poliția politică“. Nu suferă însă, din partea acestora, nici o neplăcere, datorită, probabil, faptului că, formal, nu aderase la Mişcarea Legionară.

Șef de cuib

După instaurarea guvernării legionare la 6 septembrie 1940, Petre Ţuţea a devenit membru cu drepturi depline: „adevărul este că, oficial, am devenit membru al organizaţiei legionare imediat după 6 septembrie 1940”, spunea Ţuţea în 25 mai 1957. În scurt timp, a fost numit, în mod excepţional, şef de cuib: „Conform regulilor legionare, trebuia să am o anumită vechime în cadrul organizaţiei legionare, însă, cu toate acestea, datorită legionarului Popescu Traian, am fost numit şef de cuib. Cuibul a avut denumirea de «Nae Ionescu», fostul profesor universitar. Actualmente, nu îmi mai reamintesc numele tuturor legionarilor care au făcut parte din cuibul pe care l-am condus, cu excepţia lui Traian Popescu, Georgel Demetrescu, fost director în Ministerul Economiei Naţionale, Radu Ionescu, fost referent în Ministerul Economiei Naţionale, Tănase Alexandru, fostul proprietar al magazinului «Vulturul de Mare cu peştele în gheare», Grigore Gheaţă, fost ataşat comercial din Ministerul Economiei Naţionale”.

În faţa anchetatorului de Securitate, Petre Ţuţea îşi asuma activitatea ca şef de cuib, considerând că aceasta nu a avut nimic ilegal: „Am participat la şedinţele de cuib, pe care le-am condus conform instrucţiunilor din Cărticica şefului de cuib. Şedinţele s-au ţinut în locuinţa lui Traian Popescu, însă nu îmi reamintesc pe ce stradă locuia. Am plătit cotizaţii şi am participat la o excursie în pădurea Băneasa, unde s-au discutat diferite probleme cu caracter legionar. În calitatea mea de şef de cuib, am făcut un plan de activitate a cuibului în care prevedeam activitatea educativă a membrilor legionari din cuibul meu şi care consta în lectura în cadrul cuibului a Bibliei şi a întregii literaturi legionare, marşuri”.

„Nu cred să fi întâlnit vreun rus, care să fie normal“

Conducerea Mişcării Legionare îi încredinţează lui Ţuţea funcţia de secretar general la Ministerul Economiei Naţionale şi, în această calitate, face parte din diverse delegaţii care au purtat negocieri economice la Berlin şi la Moscova. Despre contactul său cu Rusia, Ţuţea povestea: „Ruşii au un fel de umanitate indefinibilă. Am fost la Moscova şi nu pot spune despre ei că sunt tirani, deşi au practicat tirania. Pe de altă parte, nu cred să fi întâlnit vreun rus, care să fie normal”.

Internat la Târgu Jiu

Reîntors în ţară după rebeliunea legionară din 21-23 ianuarie 1941, Petre Ţuţea este anchetat de către Siguranţă, către sfârşitul lunii martie 1941. Nefiind găsit vinovat de vreo încălcare a legii, nu este condamnat, dar este internat pentru scurtă vreme în lagărul de la Tg. Jiu. Eliberat, continuă să lucreze în cadrul Ministerului Economiei Naţionale, ca director al Oficiului de Studii şi Documentare.

După 23 august 1944, a avut contacte sporadice cu membri de frunte ai Mişcării Legionare. Astfel, potrivit unei declaraţii a lui Nicolae Pătraşcu din 30 iulie 1957, acesta l-a contactat personal pe Ţuţea în anul 1945 pentru a-l ruga să obţină ca „un grup de legionari capturaţi în Munţii Ciucaş să nu fie condamnaţi la moarte”.

Demersul lui Pătraşcu miza pe faptul că Ţuţea era foarte bun prieten cu Petre Pandrea, cumnatul atotputernicului ministru al Justiţiei, Lucreţiu Pătrăşcanu. După îndepărtarea lui Lucrețiu Pătrășcanu, lui Țuțea i s-a fabricat de urgență un dosar, fiind ulterior arestat la 12 aprilie, scrie Luminița Banu în Caietele CNSAS.

Acuzații legate de spionaj

Imediat după arestare, a fost încarcerat în arestul Siguranţei din str. Rahova, unde a fost anchetat până la 2 iulie 1948. Întrucât acuzaţiile care i se aduceau erau legate de spionajul în favoarea anglo-americanilor (cărora le-ar fi furnizat date referitoare la economia naţională, cunoscute prin natura atribuţiilor de serviciu). Apoi, a fost transferat către S.S.I., care l-a anchetat până la 18 iulie 1948.

Întrucât, din „probele” de la dosar era evident că acuzaţia nu putea fi susţinută în faţa justiţiei, S.S.I.-ul l-a retrimis pe Ţuţea către arestul din Rahova, unde a rămas până în septembrie.

Imediat după înfiinţarea Securităţii, Ţuţea este transportat în arestul Ministerului Afacerilor Interne şi anchetat din nou, până la 10 noiembrie 1948. Anchetatorii Securităţii sunt incapabili să probeze vreo încălcare a legii de către arestat, aşa cum dovedeşte un referat din 10 decembrie 1949, semnat de căpitanul de securitate Nicolaescu Marin: „Petre Ţuţea a fost simpatizant al mişcării legionare din anul 1937, iar în anul 1940 s-a înscris în organizaţia legionară, activând şi propagând ideile legionare. De asemenea, Petre Ţuţea a avut legături cu străinătatea, în special cu Anglia, dând diferite informaţii. A avut legături cu Nicolae Pătraşcu şi cu Vică Negulescu în anul 1946. Petre Ţuţea nu voieşte să recunoască activitatea sa desfăşurată în anii 1946, 1947, 1948, însă această activitate există, deoarece el a luptat contra regimului nostru de democraţie populară, propagând idei legionare. Paralel cu aceasta, sus-numitul a întreţinut şi legături cu fostul P.N.Ţ. Având în vedere activitatea sa şi faptele săvârşite care îl dovedesc ca un element periculos şi ostil regimului nostru, avem onoare a propune încadrarea sa în prevederile Ordinului 5/1948, categoria preventivi”.

Uitat la Ocnele Mari

Neputându-se reţine în sarcina sa vreo acuzaţie dovedită, este trimis la închisoarea Jilava, unde rămâne până la 23 aprilie 1949. Este ridicat de la Jilava şi transportat la închisoarea Ocnele Mari, fără ca situaţia sa de reţinut să primească vreo clarificare. Aici este uitat până în noiembrie 1950 când este, oficial, internat prin Decizia M.A.I. nr. 193/1950, pe timp de 24 de luni, „pentru activitate legionară”.

Conform unei practici a vremii, deţinutul Ţuţea Petre a fost eliberat cu o „mică întârziere”: la 27 mai 1953 i se întocmesc formele de eliberare, iar la 29 mai semnează „Angajamentul la eliberarea din închisoare” şi este pus, în sfârşit, în libertate.

Odată intrat în „moara” sistemului, Ţuţea nu avea cum să mai scape: în scurtă vreme, este reţinut alături de membrii „organizaţiei contrarevoluţionare «Partidul Naţionalist», în frunte cu Ştefan Petre, Porsena Nicolae ş.a.”.

Ulterior, prin 11 adrese ale Procuraturii Militare Bucureşti către Penitenciarul Jilava, se comunica prelungirea succesivă a mandatului de arestare până pe data de 16 decembrie 1957.

În fapt, Petre Ţuţea a fost arestat la 22 decembrie 1956 pentru „delictul de agitaţie”. Ancheta s-a prelungit până în 4 decembrie 1957, când lt. maj. Blidaru Gheorghe, anchetator penal de securitate, redacta „Concluziile de învinuire” împotriva numiţilor „Caftangioglu Gh., Popescu Mihai, Dumitrescu Elena, Ţuţea Petre, Popescu Gabriel, Iacobescu Paul, Crinescu Maria, Andriano Constantin, învinuiţi că „încă din anul 1948-1949 au iniţiat şi organizat organizaţia subversivă de tip fascisto-legionar denumită «Partidul Naţionalist», în frunte cu legionarii Ştefan Petre şi Porsena Nicolae (fugari)”, „având drept scop răsturnarea prin violenţă a regimului democrat popular din R.P.R. şi instaurarea unui regim fascist”.

În timpul procesului, avocatul lui Petre Ţuţea, Mihail Nicolau, a încercat zadarnic să dovedească faptul că „nu există nici o probă din care să rezulte că inculpatul avea intenţia să fie şef de stat. Cu unanimitate de voturi, tribunalul l-a condamnat la „10 (zece) ani închisoare corecţională şi 5 (cinci) ani interdicţie corecţională pentru uneltiri contra ordinii sociale“.

Nou proces

Întemniţat la Aiud, trece prin ritualurile „reeducării de tip Aiud”, iar în 1959 este implicat într-un nou proces. Arestarea altor foşti legionari şi menţionarea fugitivă a lui Petre Ţuţea în unele din declaraţiile acestora pornesc din nou implacabilul mecanism de represiune.

La 14 iulie 1959 era elaborată o nouă „Ordonanţă de punere sub învinuire”, în care, pe lângă acuzaţiile anterioare, se menţiona: „În perioada de detenţie la penitenciarul Ocnele Mari a intrat în legătură cu legionarii Biloiu Matei, Menciu Paul, Trifănescu Atanasie şi alţii, unde s-au constituit într-o grupare contrarevoluţionară, purtând discuţii legate de trecutul organizaţiei legionare în scopul menţinerii moralului legionar”.

Este trecut din nou prin purgatoriul anchetei și la 29 septembrie 1959, Colegiul de fond al Tribunalului Militar al Regiunii a II-a Militare îl condamnă pe Ţuţea Petre la „18 ani muncă silnică şi 8 ani degradare civică“.

Petre Ţuţea şi-a executat pedeapsa în penitenciarul Aiud, fiind eliberat la 1 august 1964, graţiat prin Decretul nr. 411/1964, însă a continuat să fie urmărit de către Securitate până în decembrie 1989.

La 21 ianuarie 1991 a devenit membru al Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România, primind carnetul de membru cu nr. 3416. Despre anii de detenţie, Ţuţea spunea: „Nu pot să vă povestesc tot ce-am suferit pentru că nu pot să ofensez poporul român spunându-i că în mijlocul lui s-au petrecut asemenea monstruozităţi“.

Petre Țuțea a murit la 3 decembrie 1991, în clipa morţii ultimele sale cuvinte fiind: „Doamne Iisuse Hristoase, ai milă de mine!”. După şapte ani, statul român a realizat o primă măsură reparatorie faţă de Țuțea. Astfel, prin Decizia nr. 4/19 ianuarie 1998, Curtea Supremă de Justiţie a admis recursul în anulare împotriva sentinţei nr. 179 din 29 septembrie 1956 a Tribunalului Militar al Regiunii a II-a Militare, Colegiul de Fond şi a deciziei penale nr. 540 din 21 noiembrie 1959 a tribunalului suprem – Colegiul Militar, prin care Ţuţea era condamnat la 18 ani muncă silnică şi 8 ani degradare civică.