Petre Roman, audiat în dosarul Revoluției
Fostul premier Petre Roman s-a prezentat miercuri la sediul Parchetului General unde a fost citat pentru a fi audiat de procurorii militari în dosarul Revoluției.
În iunie 2016, Înalta Curte de Casație și Justiție a confirmat decizia Parchetului General de redeschidere a urmăririi penale în acest dosar.
În aprilie anul trecut, Bogdan Licu, care asigura interimatul funcției de procuror general, anunța redeschiderea anchetei, pe motiv că soluția de clasare dată în octombrie 2015 de Parchetul Militar este netemeinică și nelegală, "fiind adoptată pe baza unor cercetări incomplete, cu ignorarea unor informații, date și documente esențiale referitoare la evenimentele din 1989, aspecte care au condus la stabilirea unei situații de fapt incomplete și, sub unele aspecte, eronate, iar, pe cale de consecință, la o greșită încadrare juridică a faptelor, toate acestea zădărnicind aflarea adevărului și identificarea tuturor făptuitorilor, precum și a făptuitorilor din spatele făptuitorilor".
Prin ordonanța din 1 noiembrie 2016, procurorii militari au dispus extinderea urmăririi penale, in rem, sub aspectul săvârșirii de infracțiuni contra umanității.
În dosar se efectuează cercetări și cu privire la faptele comise după data de 22 decembrie 1989 pe întreg teritoriul țării, conform dispozițiilor reținute în încheierea de confirmare a redeschiderii urmăririi penale în cauză.
AGERPRES