Peste o treime dintre vârstnicii României se află în risc de sărăcie (Monitorul Social)

Peste o treime dintre vârstnicii României se află în risc de sărăcie (Monitorul Social)

Peste o treime (36,7%) dintre vârstnicii României (populaţia de peste 65 de ani) se află în risc de sărăcie, adică aveau venituri sub 60% din mediana naţională, iar din acest punct de vedere, situaţia este la cele mai grave cote din 2009 şi până acum, potrivit unui infografic Monitorul Social, un proiect al Friedrich-Ebert-Stiftung România.

Potrivit infograficului referitor la riscul de sărăcie al categoriilor vulnerabile din România, femeile sunt afectate în mod disproporţionat, probabilitatea ca o femeie vârstnică să fie în risc de sărăcie fiind mai mult decât dublă prin comparaţie cu a bărbaţilor.

În 2018, 43,4% din totalul femeilor de peste 65 de ani se aflau în risc de sărăcie, faţă de 19% în cazul bărbaţilor de peste 65 de ani, arată sursa citată.

"Între 2009 şi 2018 riscul de sărăcie în rândul bărbaţilor vârstnici din ţară a rămas aproape identic (17,8% respectiv 18,8%). În acelaşi interval de timp, riscul de sărăcie în rândul femeilor vârstnice, deja mult mai mare decât în cazul bărbaţilor, a crescut semnificativ ajungând să afecteze 43,4% dintre ele", arată sursa citată.

Sursa datelor folosite în infografic este Eurostat. AGERPRES


populare
astăzi

1 Asta, pe care a făcut-o celebră canapeaua lui Căcărău, a ajuns să câștige 10.000 de euro pe lună din sinecuri la statul român

2 ALERTĂ Institutul Robert Lansing: Rețeaua Georgescu. Serviciile secrete militare ruse, în spatele tentativei de lovitură de stat din România

3 Potra nu vorbea în van când cerea „armatei” sale să iasă din casă! Tocmai au fost devoalate câteva sute de nume

4 Oana Zăvoranu o atacă la „supt” pe Dana Budeanu / Disputa politică s-a mutat în budoar?

5 Doamne, în ce țară am ajuns să trăim? / O nouă mizerie care scârbește comisă de Justiția din Ro!