Peste o sută de mineri de la Lonea refuză să intre în subteran, reclamând CORUPŢIA din companie

Peste o sută de mineri de la Lonea refuză să intre în subteran, reclamând CORUPŢIA din companie

Peste o sută de mineri care lucrează în schimbul trei la Mina Lonea din Valea Jiului refuză, miercuri seară, să intre în subteran, nemulţumiţi de "corupţia" de la Complexul Energetic Hunedoara (CEH) şi "incompentenţa" şefilor numiţi politic, despre care susţin că le pun în pericol locurile de muncă.

Toţi minerii care urmau să intre în subteranul Minei Lonea în schimbul trei, respectiv peste o sută de persoane, au refuzat să plece din sălile de pontaj, nemulţumiţi de lipsa echipamentelor de lucru, de "minciunile" şi "incompentenţa" şefilor, pe care îi acuză că le pun în pericol locurile de muncă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

"Nu mai putem răbda, ei se joacă cu viaţa noastră, tot ce obţinem, obţinem numai prin presiune, fiindcă ne mint, ne ameninţă de o să ajungem să vorbească doar stratul de cărbune. De luni de zile suntem minţiţi şi amăgiţi de pe o zi pe alta, nu mai avem cu ce lucra şi ei ridică doar din umeri. Totul există doar pe hârtie, în subteran nu avem nimic. Ne-am săturat de hoţi şi de incompetenţi numiţi politic. Să ne dea inginerii capabili înapoi", a declarat unul dintre protestatari, care a subliniat că, dacă nu protestează, ei nu obţin niciun drept.

Ortacii au cerut demisia conducerii Complexului Energetic Hunedoara, dar şi a directorului de la Mina Lonea, acuzându-i de incompetenţă şi inconstanţă în decizii.

"Ei iau decizii de unii singuri, nu îi interesează care e realitatea, pentru ei nu contează două milioane, fiindcă au salarii de 200 de milioane (de lei vechi - n.r.)", a spus un alt protestatar.

Minerii susţin că situaţia economică a Complexului Energetic Hunedoara este rezultatul "corupţiei" dezvoltate în această societate, întrucât contractele pentru echipamente s-ar da preferenţial, iar calitatea materialelor ar lăsa de dorit.

Cei peste o sută de mineri intenţionează să plece pe jos de la Mina Lonea, aflată în localitatea Petrila, spre sediul CEH din Petroşani, aflat la o distanţă de circa opt kilometri.

Aproximativ 200 de mineri de la Lonea a protestat şi în luna iulie, ei refuzând să intre în subteran, nemulţumiţi că vor pierde anumite drepturi odată cu avizarea noului contract colectiv de muncă de către Consiliul de Administraţie al Complexului Energetic Hunedoara. Minerii au renunţat la protest după ce revendicările lor au fost soluţionate de administraţia CEH.

 


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”