Peste 9.000 de candidați susțin proba scrisă a examenului de definitivare în învățământ

Peste 9.000 de candidați susțin proba scrisă a examenului de definitivare în învățământ

Peste 9.000 de candidați participă joi la proba scrisă a examenului național de definitivare în învățământ, acesta desfășurându-se în 42 de centre - câte unul în fiecare județ și în municipiul București.

Potrivit Ministerului Educației și Cercetării Științifice, dintre cei 10.297 de candidați înscriși la începutul anului școlar, au fost admiși să participe la proba scrisă 9.385 de candidați, care au îndeplinit cumulativ cele trei condiții prevăzute de metodologie: efectuarea unui stagiu de predare în specialitate de cel puțin un an, calificativul pentru anul școlar în curs "Bine" sau "Foarte bine" și minimum media 8 la cele două inspecții speciale la clasă desfășurate pe perioada anului școlar.

Cei mai mulți candidați sunt cadre didactice în învățământul preșcolar (1.801 candidați) și primar (1.433 de candidați), informează MECȘ.

În sesiunea 2015, examenul național pentru definitivare în învățământ se organizează la 127 de discipline.

Proba scrisă conține subiecte de specialitate, metodica predării, pedagogie și elemente de psihologia educației. Durata de redactare a lucrării este de 4 ore. În județele Argeș, Constanța, Dâmbovița și Suceava, dar și în municipiul București, durata probei scrise se va prelungi cu maximum 2 ore pentru 5 candidați cu nevoi speciale, potrivit sursei citate.

Nota obținută la proba scrisă este nota la examen. Nota minimă de promovare a examenului este 8. Cadrele didactice care promovează examenul dobândesc dreptul de practică în învățământul preuniversitar.

Afișarea rezultatelor va avea loc în data de 14 iulie. Perioada 14 — 17 iulie este destinată înregistrării și soluționării contestațiilor. Afișarea rezultatelor finale este programată pentru data de 18 iulie.

Pentru evaluarea lucrărilor scrise și soluționarea contestațiilor s-au constituit 6 centre de evaluare/contestații la nivel național. AGERPRES


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…