Peste 50% din companiile de impact sunt în dificultate; România, pe primul loc în zonă ca număr de insolvențe (studiu)

Peste 50% din companiile de impact sunt în dificultate; România, pe primul loc în zonă ca număr de insolvențe (studiu)

Peste 50% dintre companiile de impact în economia românească sunt în dificultate, România aflându-se, în 2015, pe primul loc în Europa de Est după numărul de insolvențe la mia de companii active, se arată într-un studiu realizat de o companie specializată în analiză și prognoză, remis luni AGERPRES.

Deși numărul dosarelor de insolvență a scăzut în ultimii trei ani, peste 50% din companiile care intră în insolvență au raportat o pierdere dublă și o creștere a gradului de îndatorare în 2015 față de 2014. România se află pe penultimul loc în Europa de Est după numărul de companii active la 1.000 locuitori, spun specialiștii CITR.

'Indicatorii macroeconomici au raportat o creștere în 2015, iar piața din România a fost în atenția investitorilor străini, în principal prin portofoliile de credite NPL (împrumuturi neperformante — n.r.) tranzacționate pe piață. Privind strict cantitativ, insolvențele au scăzut ca număr și există alocări de cash semnificative ale investitorilor pentru piața est-europeană. Însă economia românească este una a IMM-urilor, consolidată de puținele companii multinaționale ce susțin un număr mare de companii de talie mică și medie supraîndatorate. Raportul dintre companiile relevante și companiile aflate în dificultate și insolvență iminentă s-a menținut constant în ultimii trei ani. Problemele netratate la nivel micro nu vor conduce la un ritm predictibil și constant al creșterii economice', atrage atenția Andrei Cionca, președinte CITR Group și CEO CITR.

În România, sunt 22 de companii la 1.000 de locuitori, iar din 1.000 de companii active 45,4 sunt în insolvență. Media Europei Centrale și de Sud-Est este de peste 70 de companii la mia de locuitori și mai puțin de 15 insolvențe la 1.000 de companii active.

Soldul creditelor acordate companiilor de către bănci se menține relativ constant în 2015 față de 2014, finanțarea bancară rămânând blocată, conform analiștilor CITR. Investițiile străine se concentrează pe societăți sănătoase și pe portofolii de NPL și foarte puține sunt investiții strategice individuale. În 2015, rata de angajare totală a crescut, însă rata de creare de noi locuri de muncă a rămas relativ scăzută, de 2,2%.

În anul 2015, s-au deschis cu 50% mai puține insolvențe decât în 2014, însă în rândul companiilor cu cifra de afaceri mai mare de 100.000 euro, scăderea insolvențelor este de 19%. Din punctul de vedere al activelor imobilizate aflate în patrimoniul societăților de impact intrate în insolvență, scăderea este de doar 15%. Activele imobilizate cumulate ale societăților de impact (cu active de peste un milion de euro) care au intrat în insolvență în 2015 depășesc 1,8 miliarde de euro, potrivit CITR.

Media activelor imobilizate per societate de impact intrată în insolvență în 2015 depășește cu peste 7% valoarea din 2014 (în 2014, 341 de societăți comerciale intrate în insolvență cumulau active de 2,1 miliarde de euro, în timp ce în 2015, doar 271 de societăți ajung la 1,85 miliarde de euro). 23% dintre companiile de impact intrate în insolvență în 2015 sunt companii industriale, impactul lor asupra economiei fiind multiplicat prin efectul de domino, alte 23% provin din servicii, 18% din construcții, 15% din comerț, 13% din imobiliare și 8% din agricultură și creșterea animalelor.

La sfârșitul lunii noiembrie 2015, totalul refuzurilor la plată cu instrumente de debit a crescut cu aproximativ 10% față de aceeași perioadă a anului 2014. Deși numărul debitorilor a scăzut cu 25%, societățile ce experimentează refuzuri la plată sunt mai mari, media refuzului la plată per debitor crescând cu 44% față de 2014. Gradul de îndatorare al companiilor insolvente a crescut la 127% în 2015 față de 105% în 2014.

AGERPRES/(AS — autor: Carmen Marinescu, editor: Andreea Marinescu, editor online: Ada Vîlceanu)


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…