Peste 400 kg droguri ridicate de polițiști în două luni, în 2015; peste 60 de grupări infracționale, destructurate

Peste 400 kg droguri ridicate de polițiști în două luni, în 2015; peste 60 de grupări infracționale, destructurate

Poliția Română a desfășurat, anul trecut, peste 600 de acțiuni și a destructurat în jur de 60 de grupări infracționale organizate, specializate în trafic de droguri, în numai două luni - aprilie și iulie - fiind ridicate 70 de kg de cocaină neagră, disimulate în piese de mobilier, respectiv 333 kg de heroină, transportate cu două autotrenuri.

Potrivit unui comunicat transmis luni AGERPRES, polițiștii au efectuat anul trecut peste 1.500 de percheziții, au pus în aplicare mandate de aducere și au ridicat din locuințele celor vizați atât droguri de risc și de mare risc, cât și alte mijloace de probă.

''În aprilie 2015, polițiștii au ridicat 70 kg de cocaină de culoare neagră, livrate din Germania, în valoare de 4.200.000 de euro. Pentru a le ascunde, cei în cauză injectaseră drogurile în pereții interiori ai unor corpuri de mobilă. Toți cei în cauză au fost arestați. În acest caz s-a colaborat cu autoritățile din Germania. De asemenea, în luna iulie, polițiștii au ridicat 333 kg de heroină care erau disimulate în rezervorul unui autotren și au efectuat în aceeași cauză 5 percheziții, ridicând 136.000 de euro, 2 autoturisme de lux, mai multe telefoane mobile, calculatoare și laptop-uri. Și în acest caz, membrii grupării au fost arestați și cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc și trafic internațional de droguri de mare risc'', se arată în comunicatul citat.

În lupta împotriva traficului și consumului de droguri, polițiștii antidrog au beneficiat de sprijinul structurilor centrale și teritoriale ale Poliției Române.

De asemenea, aceștia au cooperat cu structuri din cadrul Ministerului Afacerilor Interne și cu Serviciul Român de Informații.

Activitățile desfășurate de polițiști au avut loc în cadrul unor dosare aflate în instrumentarea DIICOT.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Explodează rahatul? / O firmă abia înființată a luat 49 de contracte de 10 milioane de euro în mai puțin de doi ani!!!

2 ALERTĂ Primul sondaj cu prognoză tristă pentru Simion!

3 Ce se întâmplă cu Putin? / „Declarațiile sale ridică îndoieli cu privire la independența sa în luarea deciziilor”

4 Rețeaua de sănătate Regina Maria a fost vândută pentru un miliard de euro unei rețele private din Finlanda

5 Fiica legionarului Alexandru Arnăutu, condamnată în lotul Le Pen