Peste 40 de migranţi din Irak, Palestina şi Siria - descoperiţi la Arad, într-un camion

Peste 40 de migranţi din Irak, Palestina şi Siria - descoperiţi la Arad, într-un camion

Peste 40 de migranţi din Irak, Palestina şi Siria au fost descoperiţi, la PTF Nădlac - Csanadpalota, ascunşi într-un camion încărcat cu filtre auto, a informat miercuri, printr-un comunicat de presă, Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră (IGPF).

Potrivit sursei citate, camionul, înmatriculat în Turcia, era condus de un cetăţean turc în vârstă de 45 de ani şi avea ca destinaţie Germania.

"Procedându-se la exploatarea datelor din analiza de risc specifică, poliţiştii de frontieră arădeni au efectuat un control amănunţit asupra mijlocului de transport. Astfel, în interiorul camionului au fost descoperite ascunse 42 de persoane, dintre care 18 bărbaţi, opt femei şi 16 minori, adulţii având vârste cuprinse între 19 şi 42 de ani, iar copiii între nouă luni şi 16 ani", se precizează în comunicatul IGPF.

Cu ocazia verificărilor preliminare, poliţiştii de frontieră au stabilit că cei în cauză sunt cetăţeni din Irak, Palestina şi Siria, înregistraţi ca solicitanţi de azil în România.

La cercetări, aceştia au declarat că doreau să ajungă într-un stat din vestul Europei, iar şoferul turc a susţinut că nu avea cunoştinţă despre faptul că persoanele în cauză sunt ascunse în interiorul mijlocului de transport.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de migranţi pentru şoferul camionului, respectiv tentativă trecere ilegală a frontierei de stat faţă de cele 42 de persoane. AGERPRES


populare
astăzi

1 Fotografie „naționalistă” pusă de fiul lui Călin Georgescu la profilul de WhatsApp. Cosmin a fost „umbra” tatălui său

2 VIDEO Trump, surprins de șosetele lui JD Vance, s-a oprit brusc din vorbit în cadrul unei discuții din Biroul Oval: „Încerc să rămân concentrat”

3 Ce pregătește Rusia? / Acumularea masivă de bombardiere strategice rusești în peninsula Kola

4 ALERTĂ Un document pregătit de un grup apropiat de FSB arată ce ar putea urmări Kremlinul prin negocierile de pace

5 Statele Unite au primit o listă cu pretențiile Rusiei pentru încheierea războiul în Ucraina. Ce a cerut Vladimir Putin