Peste 300 de persoane protestează în faţa Ambasadei Federaţiei Ruse

Peste 300 de persoane protestează în faţa Ambasadei Federaţiei Ruse

Peste 300 de persoane, în mare parte femei, dar şi copii, protestează sâmbătă, în faţa Ambasadei Federaţiei Ruse la Bucureşti, împotriva războiului din Ucraina.

Participanţii au steaguri ucrainene şi poartă pancarte cu mesajele: "Putin=Război", "Stop agresiunii", "Putin, jos mâinile de pe Ucraina!", "Ruşilor, plecaţi acasă!", "Încetaţi finanţarea războiului!", "Ucrainenii mor pentru valori europene". Multe dintre acestea sunt scrise în limba engleză.

Se scandează lozinci pro-Ucraina, împotriva preşedintelui rus Vladimir Putin şi a războiului, invocându-se numele oraşelor atacate de forţele ruse.

Evenimentul este organizat de Asociaţia 21 Decembrie 1989 şi Fundaţia Ioan Bărbuş, acesta fiind cele de-al şaselea protest în faţa Ambasadei Federaţiei Ruse la Bucureşti.

"Genocidul dezlănţuit împotriva poporului ucrainean de către armata roşie, împreună cu complicii lor ceceni şi belaruşi, trebuie oprit. Am fost şi rămânem solidari cu poporul ucrainean în lupta sa pentru libertate şi suveranitate. Ucraina va învinge", a fost mesajul organizatorilor, publicat pe pagina de Facebook.

Evenimentul este susţinut de asemenea de Asociaţia Forumul Civic Românesc, Federaţia Iniţiativa Timişoara, Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici din România şi RePatriot. AGERPRES


populare
astăzi

1 Fotografie „naționalistă” pusă de fiul lui Călin Georgescu la profilul de WhatsApp. Cosmin a fost „umbra” tatălui său

2 VIDEO Trump, surprins de șosetele lui JD Vance, s-a oprit brusc din vorbit în cadrul unei discuții din Biroul Oval: „Încerc să rămân concentrat”

3 Ce pregătește Rusia? / Acumularea masivă de bombardiere strategice rusești în peninsula Kola

4 ALERTĂ Un document pregătit de un grup apropiat de FSB arată ce ar putea urmări Kremlinul prin negocierile de pace

5 Statele Unite au primit o listă cu pretențiile Rusiei pentru încheierea războiul în Ucraina. Ce a cerut Vladimir Putin