Peste 2700 militari români şi străini, 280 de mijloace tehnice, la parada de 1 Decembrie

Peste 2700 militari români şi străini, 280 de mijloace tehnice, la parada de 1 Decembrie

Peste 2.700 de militari, cu 280 de mijloace tehnice, din MApN, MAI, SRI şi SPP vor participa, luni, la parada militară organizată cu ocazia Zilei Naţionale a României, în Piaţa Constituţiei din Bucureşti, la eveniment urmând să asiste şi preşedintele Traian Băsescu.

Militarilor români li se vor adăuga şi detaşamente de militari din Franţa, Polonia, Republica Moldova, Turcia şi Statele Unite ale Americii.

În 2014 parada se desfăşoară în Piaţa Constituţiei, după ce Arcul de Triumf a intrat într-un proces de reabilitare şi reparaţii.

Evenimentul este programat să înceapă la ora 11.00.

Pe timpul intonării Imnului Naţional al României, în semn de salut, se vor executa 21 de salve de tun de către bateria de artilerie a Regimentului 30 Gardă ,,Mihai Viteazul”.

Corul Academic “Divina Armonie”, acompaniat de orchestrele reunite ale Muzicii Reprezentative a Ministerului Apărării Naţionale, Muzicii Militare a Regimentului 30 Gardă Mihai Viteazul şi Muzicii Militare a Diviziei 1 infanterie ”DACICA”, va interpreta Imnul Naţional.

În deschiderea paradei dedicată Zilei Naţionale a României va evolua, cu drapelul naţional, un elicopter MI-17, aparţinând Ministerului Afacerilor Interne.

Primul bloc de defilare al Armatei României va fi reprezentat de detaşamentul Batalionului 26 Infanterie „Neagoe Basarab”, din Brigada 2 Infanterie “ROVINE”.

La defilare, Franţa va fi reprezentată de un detaşament format din 30 de militari francezi ai Regimentului 40 Artilerie.

În premieră, cu ocazia Zilei Naţionale a României va defila în Piaţa Constituţiei Garda de Onoare a Armatei Republicii Moldova.

Forţele armate poloneze vor fi reprezentate de un detaşament din Batalionul Gărzii de Onoare.

La paradă va defila, de asemenea, un detaşament al Statelor Unite ale Americii, compus din puşcaşi marini dislocaţi la baza militară de la Mihail Kogălniceanu în cadrul Forţei de Rotaţie a Mării Negre. Aceştia sunt supranumiţi „Lorzii războiului” şi fac parte din Batalionul 2 al Regimentului 2 Puşcaşi Marini din Baza Lejeune.

Prin faţa asistenţei, va defila şi detaşamentul Republicii Turce aparţinând Brigăzii 66 Infanterie Mecanizată, care, din 2005, este parte integrantă a Forţei de Reacţie Imediată a Alianţei Nord- Atlantice.

Al doilea bloc de paradă al Armatei României va fi reprezentat de detaşamentul Batalionului 2 Infanterie “Călugăreni”, din Brigada 1 Mecanizată „ARGEDAVA”, unitatea care, în premieră după cel de Al Doilea Război Mondial, a participat la operaţii în afara teritoriului naţional. Batalionul 2 Infanterie "Călugăreni" a executat, până în prezent misiuni în 6 teatre de operaţii, pe 3 continente, şi a dislocat, în total, un număr de peste 2.000 de militari.

Al treilea bloc de paradă va fi reprezentat de detaşamentul Batalionului 495 Infanterie "Căpitan Ştefan Şoverth", din Brigada 1 Mecanizată „ARGEDAVA”, batalionul care a executat misiuni de luptă în Irak şi Afganistan şi a participat la numeroase exerciţii militare naţionale şi internaţionale. Majoritatea militarilor sunt brevetaţi ca paraşutişti militari şi scafandri de luptă şi au specializări în instrucţie alpină, supravieţuire, pregătire sanitară, cercetare şi geniu.

Parada va continua cu defilarea militarilor Batalionului 30 Vânători de Munte “Dragoslavele” din Brigada 2 Vânători de Munte „SARMIZEGETUSA”, care au îndeplinit misiuni în sprijinul păcii, în teatrul de operaţii Kosovo şi Afganistan, urmaţi de militari ai Brigăzii de Informaţii Militare “Mareşal Alexandru AVERESCU”, care au fost printre primii militari români participanţi la misiuni în teatrele de operaţii din Irak, Balcanii de Vest şi Afganistan.

Prin faţa Palatului Parlamentului vor defila Forţele pentru Operaţii Speciale, componenta specializată de intervenţie rapidă a armatei, destinată să execute cu mare precizie operaţii speciale independente sau în sprijinul forţelor convenţionale. Blocul de paradă al FOS va fi constituit din militari ai Brigăzii 6 Operaţii Speciale „Mihai Viteazul”. Brigada şi structurile subordonate au participat, din 2006, în mod constant, la misiuni specifice în teatrul de operaţii din Afganistan.

Cei prezenţi vor putea vedea, în pas de defilare, detaşamentul de poliţie militară, din cadrul Batalionului 265 Poliţie Militară. Din 1992, Poliţia Militară a participat la toate misiunile externe în care a fost angrenată Armata României, în teatrele de operaţii din Somalia, Kuweit, Angola, Bosnia şi Herţegovina, Albania, Kosovo, Irak şi Afganistan.

Detaşamentul Forţelor Aeriene Române va fi reprezentat de militari aparţinând Brigăzii 1 Rachete Sol-Aer “General Nicolae Dăscălescu”, a cărei misiune este apărarea aeriană a municipiului Bucureşti.

Forţele Navale Române vor fi reprezentante la paradă de două detaşamente. Primul este alcătuit din militari aparţinând unităţilor subordonate Flotei care au participat la misiuni în Marea Neagră, în teatrele de operaţii din Marea Mediterană, Golful Aden şi Oceanul Indian, îndeplinind sarcinile primite în timpul Operaţiei BLACKSEAFOR, Operaţiei Active Endeavour sau Operaţiei Atalanta, împotriva pirateriei navale.

Al doilea detaşament este constituit din militari ai Batalionului 307 Infanterie Marină.

Parada va continua cu defilarea elevilor instituţiilor de învăţământ militar - Academia Tehnică Militară, Academia Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu, Academia Forţelor Aeriene “Henri Coandă”, Academia Navală „Mircea cel Bătrân”, ai Şcolii Militare de Maiştri Militari şi Subofiţeri a Forţelor Terestre „BASARAB I” şi ai Colegiului Militar Liceal ,,Dimitrie Cantemir”.

Blocul de paradă al Ministerului Afacerilor Interne va fi deschis de un detaşament de studenţi ai Academiei de Poliţie ,,Alexandru Ioan Cuza”.

Jandarmeria Română va prezenta onorul cu un Detaşament de luptători ai Brigăzii Speciale de Intervenţie “Vlad Ţepeş”.

IGSU va fi reprezentat de blocul de defilare al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă. Prin faţa spectatorilor vor defila Drapelul de luptă al Inspectoratului General şi garda formată din pompieri echipaţi în uniforma specifică.

Vor defila apoi în Piaţa Constituţiei detaşamentul constituit din pompieri care încadrează echipaje de stingere a incendiilor, echipaje SMURD, salvatori de la înălţime şi din medii ostile vieţii, echipaje pirotehnice şi echipaje de intervenţie la urgenţe chimice.

Printre salvatori se vor afla şi membri ai echipei de căutare-salvare urbană RO-USAR, echipă recunoscută la nivel internaţional, acreditată INSARAG pentru a executa misiuni în afara graniţelor tării, sub egida Organizaţiei Naţiunilor Unite.

În cadrul paradei de 1 Decembrie, va defila detaşamentul Serviciului Român de Informaţii. Port-stindardul instituţiei este încredinţat Brigăzii Antiteroriste – unitatea prin care SRI îşi exercită prerogativele de autoritate naţională în domeniul prevenirii şi combaterii terorismului.

Primul bloc de defilare va fi constituit din luptători ale căror misiuni sunt executarea intervenţiei contrateroriste la nivel naţional şi asigurarea securităţii diplomatice. Protecţia şi gardarea antiteroristă a unor obiective şi personalităţi, securitatea zborurilor companiilor româneşti de aviaţie (Air Marshal), precum şi executarea intervenţiei pirotehnice anti şi contrateroriste la nivel naţional sunt misiuni aflate, de asemenea, în responsabilitatea luptătorilor SRI.

Al doilea bloc de defilare va fi format din profesionişti care realizează controlul de securitate pe toate cele 16 aeroporturi civile din ţară.

Blocul de defilare terestru va fi încheiat de Detaşamentul de gardă şi ceremonii militare din cadrul Jandarmeriei Române, constituit din subofiţeri de elită.

Defilarea detaşamentelor de militari se va încheia cu două detaşamente care amintesc de tradiţiile militare ale poporului român.

Primul detaşament este cel al drapelelor de epocă, purtate de tinerii militari ai Regimentului 30 Gardă „Mihai Viteazul”, urmat de cel al Asociaţiei Tradiţia Militară, grupul de reconstituire istorico-militară care reprezintă România la Uniunea Europeană a Asociaţiilor Istorico-Militare. Cel din urmă detaşament va purta uniformele şi echipamentul de ceremonie, de grăniceri, model 1914, precum şi de campanie, de Infanterie şi Vânători de Munte, model 1916, specifice Armatei Regale Române.

În încheierea defilării terestre, o echipă formată din militarii Regimentului 30 va prezinta un exerciţiu special de drill-team - exerciţii demonstrative de mânuire a armamentului.

Deasupra Pieţei Constituţiei, primul zbor va fi efectuat de o aeronavă C-130 HERCULES din dotarea Bazei 90 Transport Aerian (Otopeni), avion destinat susţinerii tactice a trupelor prin executarea de misiuni de suport logistic, desant aerian (paraşutări de trupe şi materiale) şi evacuare medicală.

A două formaţie de zbor va fi alcătuită din trei aeronave C-27J SPARTAN din dotarea Bazei 90 Transport Aerian (Otopeni).

Acestea vor fi urmate de trei avioane IAR-99 Şoim din dotarea Bazei 95 Aeriene (Bacău) şi de alte şase aeronave de luptă MiG-21 LanceR din dotarea Bazei 86 Aeriene Borcea.

Blocul de paradă al tehnicii militare va fi deschis de cinci vehicule URO VAMTAC, autovehicule blindate pentru operaţii speciale, intrat în înzestrarea Forţelor Terestre în anul 2007, urmate de transportoare de trupe PIRANHA.

Cei prezenţi vor mai putea vedea maşina de luptă a infanteriei 84 M – „Jderul”, autovehicul de luptă blindat, amfibiu, pe şenile, transportoare amfibii blindate B 33 Zimbru, tancurile TR 85 M 1 „Bizonul”.

În continuare, va fi prezentat sistemul de artilerie LAROM, sistem interoperabil şi cu performanţe la nivelul sistemelor similare aflate în dotarea celorlate armate din ţările membre ale NATO. Lansatorul multiplu de rachete LAROM este un mijloc autopropulsat de lovire complet automatizat, cu o mare putere de foc.

Spectatorii vor vedea, sistemul de artilerie antiaeriană ”Ghepard”, un sistem blindat, autonom, autopropulsat, cu mobilitate ridicată, care poate executa misiuni de luptă în orice condiţii meteorologice, ziua şi noaptea, complexul antiaerian „OERLIKON” - sistem de artilerie antiaeriană care poate combate elicoptere de atac ce zboară la înălţimi mici şi foarte mici, rachete aer-sol, avioane cu sau fără pilot, precum şi ţinte terestre uşor blindate.

Prin faţa tribunei oficiale vor defila vehiculele de luptă tip HUMVEE, în măsură să execute misiuni de luptă într-o mare varietate de forme de teren şi relief, de la deşert la zone muntoase, pentru perioade lungi de timp, cu un minim de întreţinere, autoturisme de teren CHEVROLET TAHOE care, pentru a veni în sprijinul acţiunilor militare, pot fi echipate cu kituri de protecţie balistică care să corespundă unor niveluri de protecţie ridicată pentru personal şi autospeciale EOD.

Celor prezenţi le va fi prezentat convoiul de tehnică HAWK, format din trei autospeciale de transport rachete, având ataşat câte un lansator cu câte trei rachete de exerciţiu.

Forţele Navale vor fi reprezentate la parada tehnicii din acest an de două ambarcaţiuni tip RIB, o ambarcaţiune rapidă FULGERUL şi o Instalaţie Mobilă de Lansare a Rachetelor, cu echipaje formate din militari ai Centrului de Scafandri, din infanterişti marini ai Batalionului de Infanterie Marină şi din marinari ai Divizionului 150 Rachete Navale.

Blocul de paradă al Comandamentului Logistic Întrunit vor face parte autoturisme de teren DACIA DUSTER, achiziţionate prin Programul de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional, fiind destinate transportului personalului la diferite misiuni.

Blocul de defilare a tehnicii MApN va fi încheiat de autospecialele de intervenţie CBRN, pe platformă auto DACIA DUSTER 4x4, un mijloc tehnic dislocabil, independent, integrabil în Sistemul de Supraveghere şi Avertizare CBRN al Armatei României.

Defilarea tehnicii Ministerului Afacerilor Interne va fi deschisă de o formaţie de elicoptere Eurocopter - 135, aparţinând Inspectoratului General de Aviaţie.

Elicopterele vor fi urmate de avionul medicalizat de tip Piper PA-42 Cheyenne III dotat cu echipamente medicale conforme cu standardele europene, destinat efectuării misiunilor interne şi externe de salvare pentru pacienţii aflaţi în stare gravă.

Blocul de defilare al tehnicii terestre a structurilor Ministerului Afacerilor Interne va fi deschis cu defilarea a zece motociclete BMW ale Poliţiei Rutiere, structură specializată în îndrumarea, supravegherea şi controlul respectării normelor de circulaţie pe drumurile publice.

Acestea vor fi urmate de un autoturism marca Volvo V 60, folosit la intervenţia în cazul accidentelor de circulaţie şi la supravegherea şi controlul traficului rutier.

Poliţia Română mai prezintă autoturismul Porsche, folosit de poliţiştii rutieri la supravegherea şi controlul traficului rutier, fiind capabil să atingă o viteză maximă de 320 km/h.

Publicului îi vor mai fi prezentate trei autoturisme BMW – 330 – XD, folosite, în special, la însoţirea coloanelor oficiale ale demnitarilor români şi străini, precum şi la misiuni de patrulare, supraveghere şi control al traficului rutier, urmate de două autovehicule Dacia Duster şi o autospecială Dacia Dokker, folosite de Poliţia Rutieră la misiuni de supraveghere a traficului rutier şi intervenţie în condiţii meteorologice nefavorabile pe autostrăzi şi drumul naţional DN1, precum şi de şase autospeciale Dacia Logan, folosite de poliţişti în activitatea de menţinere a ordinii şi siguranţei publice, în oraşe, şi în zonele rurale.

În Piaţa Constituţiei, vor defila efective din cadrul Serviciului Independent pentru Intervenţii şi Acţiuni Speciale, principala formaţiune de intervenţie a Poliţiei Române, parte a grupului de elită „ATLAS” .

Cei prezenţi vor mai putea vedea autospecialele de intervenţie Mercedes Vito şi Sprinter, folosite de luptătorii SIIAS, dotate cu echipament de protecţie balistică şi echipamente speciale de executare a misiunilor specifice: rezolvarea situaţiilor de criză, intervenţia pentru capturarea sau neutralizarea infractorilor foarte periculoşi sau înarmaţi cu arme de foc, eliberarea ostaticilor, a persoanelor răpite sau sechestrate.

Blocul de paradă al Poliţiei Române va fi închis de trei autolaboratoare criminalistice destinate cercetării la faţa locului, dotate cu tehnică foto-video digitală, truse şi echipamente criminalistice.

Poliţia de Frontieră Română va prezenta, la paradă, cinci ATV-uri care au rolul de a facilita accesul in zonele înguste, greu accesibile de pe frontieră, trei Autospeciale Volkswagen Passat Variant destinate patrulării şi intervenţiei cu operativitate a poliţiştilor de frontieră în zonele de competenţă şi pe comunicaţiile adiacente, Autospeciale de patrulare Dacia Duster, Autospeciale de patrulare “Iveco Massif” şi Autospeciale de supraveghere cu termoviziune care oferă informaţii video în timp real, atât ziua, cât şi noaptea, inclusiv coordonatele GPS ale infractorilor.

Parada va continua cu o Ambarcaţiune Harpoon, utilizată în misiunile de intervenţie în zone greu accesibile, mlaştini, gheaţă spartă, poduri de gheaţă, ape mici din Delta Dunării, Fluviul Dunărea, Râul Prut, Ambarcaţiuni de tip RR, destinate misiunilor de patrulare, şi Autospeciale pentru transportul câinilor de serviciu marca Mitsubishi L200.

Poliţia de Frontieră Română îşi va încheia defilarea cu trei autospeciale Volkswagen Transporter.

Parada tehnicii auto a Jandarmeriei Române va fi deschisă de motociclete, urmate de autoturismul Volkswagen Passat Variant, destinat misiunilor de însoţire a coloanelor oficiale şi Sistemul mobil de comunicaţii montat pe autovehiculul Chevrolet Tahoe.

Parada va continua cu autoturisme DACIA DUSTER, folosite pe timpul misiunilor de patrulare, autospeciale Volkswagen Transporter, dotate cu mijloce de filmare şi înregistrare, folosite în misiunile de asigurare şi restabilire a ordinii publice, pentru furnizarea de informaţii şi imagini operative, dar şi pentru constituirea mijloacelor de probă judiciare.

Prin faţa celor prezenţi vor rula autospeciale ISUZU 4X4, precum şi de tip UTV, care au în dotare şi kit separat de şenile, folosite de Jandarmeria Montană în misiunile de salvare şi evacuare a persoanelor aflate în situaţii de risc, dar şi pentru asigurarea unui climat de siguranţă în zonele montane.

Vor defila, de asemenea, autospeciale OPEL MOVANO cu 12 locuri, care asigură transportul rapid în condiţii de siguranţă a forţelor Grupărilor de Jandarmi Mobile şi autospecialele blindate pentru intervenţie SANDCAT şi AM7 sunt folosite atât în executarea misiunilor antiteroriste, cât şi în cele internaţionale, deoarece asigură un nivel ridicat de protecţie balistică antiglonţ, împotriva minelor sau dispozitivelor explozive improvizate, precum şi Autospeciala cu apă ACDP 7000, destinată misiunilor de restabilire a ordinii publice.

Defilarea va continua cu tehnica de intervenţie a Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă.

Formaţia de defilare a pompierilor români va fi deschisă de autospecialele pentru munca operativă, mijloace de transport destinate acţiunilor grupei operative, care asigură coordonarea forţelor de intervenţie.

Defilarea va continua cu autospeciala cu capacitate de trecere mărită, în care, alături de cei doi salvatori din cadrul Unităţii Speciale de Intervenţie în Situaţii de Urgenţă, se află „LUCKY”, câinele special antrenat pentru misiunile de căutare-salvare urbană a persoanelor.

Prin faţa spectatorilor vor mai trece motociclete de intervenţie S.M.U.R.D, care deservesc zonele aglomerate şi greu accesibile, încadrate cu paramedici capabili să acorde primul ajutor medical specializat, maşina medicului de urgenţă, urmată de ambulanţele S.M.U.R.D., destinate acordării primului ajutor medical calificat, terapie intensivă mobilă şi terapie intensivă neonatologie.

La paradă vor fi prezentate autospeciale pentru cercetare şi primă evaluare în cazul accidentelor chimice, biologice, radiologice şi nucleare, autospecialele pentru decontaminare a persoanelor afectate, o Autospecială de intervenţie la dezastre şi accidente colective, destinată intervenţiei la calamităţi şi catastrofe naturale şi cele două centre mobile de comandă şi control şi Autospeciale pentru descarcerare.

Blocul de defilare al tehnicii Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă se va încheia cu autospeciala de intervenţie şi salvare de la înălţimi de tip Bronto Skylift, destinată intervenţiei la clădiri înalte şi foarte înalte.

Prin faţa tribunei oficiale va trece şi tehnica din dotarea Serviciului Român de Informaţii, compusă din trei dispozitive.

Primul va fi dispozitivul de intervenţie contrateroristă format din trei autospeciale de intervenţie contrateroristă cu câte patru luptători şi o autospecială pentru intervenţie a scafandrilor, cu doi luptători şi patru scafandri echipaţi de luptă.

Va urma dispozitivul de intervenţie antiteroristă/contrateroristă pirotehnică, alcătuit din două autospeciale de intervenţie cu câte patru luptători, destinate evacuării şi izolării zonei de intervenţie, şi o autospecială de intervenţie pirotehnică cu dotările standard, deservită de un echipaj format din trei luptători.

De asemenea, în Piaţa Constituţiei va defila dispozitivul de protecţie – gardare, format dintr-un autovehicul principal (auto VIP) şi două autovehicule de escortă cu câte patru luptători.

Blocul de defilare al SRI se va încheia cu trei autospeciale aparţinând unităţii specializate responsabile cu asigurarea, pe teritoriul României, a protecţiei corespondenţei oficiale.

În Piaţa Constituţiei vor defila, reprezentând Serviciului de Protecţie şi Pază, două dispozitive specifice pentru protecţia demnitarilor, una pentru oraş, cealaltă, pentru zonele greu accesibile sau pentru deplasarea în condiţii de vreme nefavorabilă. Acestea vor fi urmate de cinci motociclişti care asigură escorta coloanelor oficiale.

Pentru prima dată de la înfiinţarea sa, Poliţia Locală a Municipiului Bucureşti va fi reprezentată la parada de 1 Decembrie de motocicliştii din cadrul Serviciului Circulaţie. În dotarea lor se regăsesc motociclete BMW şi CA-NAM SPYDER, acestea fiind utilizate pentru patrulare sau pentru deplasarea cu rapiditate la cazurile sesizate.

Defilarea Cavaleriei Jandarmeriei Române, devenită deja o obişnuinţă a manifestărilor prilejuite de Ziua Naţională, va fi deschisă de caii multiplii campioni naţionali ai Bazei de Administrare şi Deservire a Jandarmeriei., urmaţi de Detaşamentul de cavalerie al Jandarmeriei Capitalei şi de Patrula Călare a Poliţiei Locale a Municipiului Bucureşti.

În Piaţa Constituţiei va prezenta onorul Garda de Onoare a Regimentului 30 Gardă „Mihai Viteazul”, unitate etalon a Armatei României. Regimentul 30 Gardă ,,Mihai Viteazul” este prima unitate atestată documentar din armata română modernă, acreditată cu paza palatului domnesc, înfiinţată la 1 iulie 1860, prin Ordonanţa domnitorului Alexandru Ioan Cuza.

Parada prilejuită de Ziua Naţională se va încheia cu onorul dat de Muzica Reprezentativă a Ministerului Apărării Naţionale, Muzica Militară a Regimentului 30 Gardă Mihai Viteazul şi Muzica Militară a Diviziei 1 Infanterie „DACICA”.

La parada militară organizată cu ocazia Zilei Naţionale în Piaţa Constituţiei urmează să asiste şi preşedintele Traian Băsescu , fiind de asemenea anunţată prezenţa ministrului Apărării, Mircea Duşă , şi a şefului Statului Major General, general-locotenent Ştefan Dănilă.

În timpul paradei de 1 Decembrie, traficul rutier va fi restricţionat, între orele 5.00 şi 14.00, pe Calea 13 Septembrie (între Bd. Tudor Vladimirescu şi Bd. Libertăţii), strada Izvor, Bd. B.P. Haşdeu, Splaiul Independenţei (între Piaţa Operei şi Podul Naţiunile Unite), Bd. Unirii (între Piaţa Constituţiei şi Bd. I.C. Brătianu), Bd. Naţiunile Unite, Bd. Libertăţii, Bd. Regina Maria (între Piaţa Libertăţii şi Piaţa Regina Maria), Bd. George Coşbuc (între Bd. Tudor Vladimirescu şi Piaţa Regina
Maria) şi Calea Rahovei (între Bd. Libertăţii şi Bd. George Coşbuc).

După defilare, traficul rutier va fi restricţionat pe Bd. Tudor Vladimirescu, între Bd. George Coşbuc şi Calea 13 Septembrie, sensul spre Calea 13 Septembrie, precum şi pe străzile care acced în acest tronson.

Rutele ocolitoare recomandate de Poliţia Rutieră sunt: Calea 13 Septembrie - Şos. Panduri - str. Dr. Rainer - bd. Eroilor - str. Ştirbei Vodă - Calea Victoriei; Calea 13 Septembrie - Şos. Panduri - str. Dr. Rainer - bd. Eroilor - str. Ştirbei Vodă - str. Berzei - str. Buzeşti - Piaţa Victoriei; Calea Rahovei - str. Progresului - str. C-tin Istrate - bd. Mărăşeşti - bd. Dimitrie Cantemir - Piaţa Unirii.

Tot luni, începând cu 17.30, când va avea loc retragerea cu torţe, traficul rutier va fi restricţionat pe banda I pe traseul Palatul Cercului Militar - bd. Regina Elisabeta - bd. Mihail Kogălniceanu - Piaţa Operei - bd. Eroii Sanitari - bd. Prof. Gh. Marinescu - Şos. Cotroceni - Piaţa Leul - bd. Iuliu Maniu - bd. Vasile Milea - sediul Regimentului 30 Gardă.

 


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”