Peste 15 restaurante și cluburi din Centrul Vechi al Capitalei, închise de inspectorii municipalității

Peste 15 restaurante și cluburi din Centrul Vechi al Capitalei, închise de inspectorii municipalității

Activitatea a peste 15 agenți comerciali din Centrul Istoric al Capitalei a fost suspendată în acest week-end, în urma unui control al inspectorilor din cadrul Poliției Locale a Municipiului București, informează un comunicat de presă al municipalității.

Peste 15 restaurante și cluburi din Centrul Vechi al Capitalei au fost sancționate, la sfârșitul săptămânii trecute, de inspectorii din cadrul Direcției Control a Poliției Locale a Municipiului București.

Agenții economici au fost amendați, iar activitatea acestora a fost suspendată din cauza faptului că au fost găsiți fără autorizație de funcționare, fiindcă și-au extins terasele pe domeniul public fără a avea vreo aprobare sau pentru că au depășit nivelul de zgomot admis în zonă. De remarcat este faptul că valoarea sancțiunilor pentru agenții comerciali, depistați că au încălcat prevederile O.U.G. 195/2005 privind protecția mediului, a fost de peste 120.000 de lei.

Pe lângă societățile cărora li s-a suspendat activitatea, alți 25 de agenți economici au fost găsiți de către inspectorii Direcției Control cu diferite nereguli, iar reprezentații acestora au fost chemați la sediul D.G.P.L.C.M.B. pentru verificări suplimentare.

Aceste sancțiuni au fost aplicate în cadrul unei acțiuni specifice ce face parte dintr-un program al Poliției Locale a Municipiului București privind menținerea ordinii și liniștii publice în Centrul Istoric și verificarea modului în care își desfășoară activitatea restaurantele și cluburile din zonă.

În urma acțiunii din acest weekend, au fost controlați, în total, 67 de agenți economici, iar 21 de persoane au fost legitimate în vederea identificării. S-au aplicat 57 de sancțiuni contravenționale, cuantumul amenzilor depășind 208.000 lei.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri