Peste 11.000 de români au ales să investească 694,43 milioane de lei în titlurile de stat din Programul Tezaur

Peste 11.000 de români au ales să investească 694,43 milioane de lei în titlurile de stat din Programul Tezaur

Suma investită de români în titlurile de stat destinate exclusiv populaţiei a fost de 694,43 milioane de lei, informează, luni, Ministerul Finanţelor Publice, într-un comunicat.

"În data de 22 februarie s-a încheiat perioada de subscriere pentru emisiunile de titluri de stat destinate exclusiv populaţiei lansate de Ministerul Finanţelor Publice, cu maturităţi de 2, 3 şi 5 ani, iar suma investită de români a fost de 694.429.573 lei", se spune într-un comunicat al MFP.

Titlurile de stat din Programul Tezaur au putut fi achiziţionate, atât prin unităţile operative ale Trezoreriei Statului, cât şi prin reţeaua de oficii poştale ale Companiei Naţionale Poşta Română, situaţia subscrierii fiind următoarea: pentru emisiunea cu maturitate de 2 ani - prin trezorerii: 256.786.956 lei (număr de investitori 5.503) şi prin Poşta Română: 31.088.458 lei (număr de investitori 1.007); emisiunea cu maturitate de 3 ani - prin trezorerii: 115.998.468 lei (număr de investitori 1.975) şi prin Poşta Română: 11.981.445 lei (număr de investitori 416); emisiunea cu maturitate de 5 ani - prin trezorerii: 262.753.637 lei (număr de investitori 1.964) şi prin Poşta Română: 15.820.609 lei (număr de investitori 389).

Emisiunea cu maturitate de 2 ani are o dobândă anuală de 4%, emisiunea cu o maturitate de 3 ani are o dobândă anuală de 4,5%, iar emisiunea cu o maturitate de 5 ani are o dobândă anuală de 5%.

"Le mulţumim celor peste 11.000 de români care au avut încredere în Guvernul României şi au investit în medie circa 12.700 de euro (60.460 de lei) în titluri de stat. Fiecare dintre ei va beneficia de cele mai bune dobânzi de pe piaţă de 4%, 4,5%, respectiv 5% cât şi de venituri neimpozabile. Vom continua să îndeplinim toate promisiunile din programul de guvernare şi vom depune toate eforturile pentru a le asigura românilor un nivel de trai de comparabil cu standardele europene", a precizat Eugen Teodorovici, ministrul Finanţelor Publice.

Titlurile au putut fi cumpărate de persoanele fizice rezidente care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii, iar veniturile obţinute sunt neimpozabile.

"Având în vedere interesul crescut al populaţiei faţă de această metodă de economisire, emiterea titlurilor de stat pentru populaţie va continua şi în lunile următoare", dă asigurări MFP. AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”