Peste 1.100 de solicitanți de azil turci în Germania, de la începutul anului

Peste 1.100 de solicitanți de azil turci în Germania, de la începutul anului

Numărul cetățenilor turci care solicită azil în Germania este în creștere, ceea ce indică o situație tensionată într-o țară pe care Germania mizează în ceea ce privește împiedicarea afluxului de refugiați în Europa, relatează miercuri DPA.

De la începutul anului 2017, peste 1.100 de cetățeni turci au depus cereri de azil în Germania, a anunțat Biroul federal pentru Migrație și Refugiați (BAMF), fără a specifica numărul aplicațiilor pentru azil depuse de către kurzi.

Turcia se află blocată într-o stare de urgență după lovitura de stat eșuată din iulie, anul trecut. Aproximativ 40.000 de persoane au fost arestate în cadrul campaniei de epurare ce a urmat.

Numeroși oficiali kurzi au fost demiși și parlamentari ai Partidului Democratic al Popoarelor (HDP) au fost arestați, în timp ce aproape toate media kurde au fost închise.

Numărul solicitărilor de azil din Turcia a crescut în ultimii ani. Cifra a ajuns la 1.800 în 2014 și la 4.600 în 2015. Anul trecut s-au înregistrat aproximativ 5.700, între care aproximativ 4.400 au fost kurzi turci.

Între noii solicitanți de azil se află diplomați turci și membrii ai familiilor acestora. Ministerul de Interne german a afirmat recent că a primit 136 de 'solicitări de azil de la persoane cu pașaport diplomatic din Turcia'. În plus, sunt aproximativ 40 de soldați turci din NATO care au depus cereri de azil în Germania.

AGERPRES/( AS — autor: Violeta Gheorghe, editor online: Ada Vîlceanu)


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri