„Pescobar” a încasat câte 10.000 de euro pe zi în 2022, la restaurantul de fițe fără autorizație, găsit cu alimente expirate, muște și rugină

„Pescobar” a încasat câte 10.000 de euro pe zi în 2022, la restaurantul de fițe fără autorizație, găsit cu alimente expirate, muște și rugină

Pescobar („Taverna Racilor”), 10.000 euro zilnic. Comisarii de la Protecţia Consumatorilor propun închiderea, pe o perioadă de până la 12 luni, a restaurantului „Taverna Racilor” Herăstrău, în urma neregulilor constatate în cadrul unor controale derulate la această unitate în perioada iunie – septembrie a acestui an, informează Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, conform defapt.ro.

Acest Escobar al pescăriilor

Potrivit unui comunicat al instituţiei, Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorilor Regiunea (CRPCR) Bucureşti-Ilfov a desfăşurat, în perioada 1 iunie – 15 septembrie 2023, mai multe acţiuni de control la „Taverna Racilor” Herăstrău – Bucureşti, administrată iniţial de SC Nedsea SRL, iar în prezent de SC Commercial Diplomatic Club SRL (societăţi promovate în media de Paul Nicolau, cunoscut şi ca Pescobar).

„În urma deficienţelor constatate, comisarii CRPCR Bucureşti-Ilfov au aplicat următoarele sancţiuni: în data de 01.06.2023 – administrator SC Nedsea SRL – amenzi contravenţionale în valoare de 25.000 lei; un avertisment; oprirea definitivă de la comercializare a 156 kg produselor alimentare neconforme, în valoare de circa 2600 lei; oprirea temporară a unităţii de la prestarea serviciilor până la remedierea deficienţelor.

Ulterior, a fost verificată măsura dispusă de oprire temporară a unităţii de la prestarea serviciilor şi s-a constatat că aceasta nu a fost respectată, societatea fiind sancţionată contravenţional cu amendă în valoare de 5.000 lei şi s-a propus emiterea deciziei de închidere a unităţii”, se precizează în comunicat.

Închis pe o firmă, redeschis pe alta

Ulterior, în data de 3 iunie (administrator SC Nedsea SRL) a fost solicitată verificarea măsurilor dispuse şi s-a constatat ca deficienţele au fost remediate.

În data de 22 iunie (administrator SC Nedsea SRL) au fost dispuse mai multe măsuri vizând amenzi contravenţionale în valoare de 75.000 lei, oprirea definitivă de la comercializare a 84 kg de produse alimentare neconforme, în valoare de circa 2.500 lei, oprirea temporară a unităţii de la prestarea serviciilor până la remedierea deficienţelor, propunerea de închidere temporară a unităţii pe o durată de la 6 luni la 12 luni pentru abateri repetate şi propunerea de încetare a practicilor comerciale incorecte.

În 28 iunie a fost emisă decizia nr. 259 de închidere temporară a unităţii pe o durată de la 6 luni la 12 luni pentru SC Nedsea SRL.

Sute de kilograme de ingrediente „neconforme”

În 24 iunie, a fost efectuat un alt control constatându-se că la acelaşi punct de lucru funcţiona SC Commercial Diplomatic Club SRL. În urma controlului au fost dispuse amenzi contravenţionale în valoare de 15.000 lei, oprirea definitivă de la comercializare a 186 kg produselor alimentare neconforme, în valoare de circa 8.100 lei, şi oprirea temporară a prestării serviciilor până la remedierea deficienţelor (agregate figorifice).

În data de 15 septembrie (administrator SC Commercial Diplomatic Club SRL), au fost dispuse alte sancţiuni care constau în amenzi contravenţionale în valoare de 25.000 lei, oprirea definitivă de la comercializare a 560 kg produselor alimentare neconforme, în valoare de circa 16.500 lei, oprirea temporară a unităţii de la prestarea serviciilor până la remedierea deficienţelor şi propunerea de închidere temporară a unităţii pe o durată de la 6 luni la 12 luni pentru abateri repetate.

„Menţionăm că vor fi transmise adrese către Primăria Sectorului 1, Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice şi Direcţia de Sănătate Publică”, se arată în documentul ANPC.

Muște, praf și rugină

Principalele abateri constatate de echipele de control au fost: folosirea unor materii prime şi a unor semipreparate fără etichete cu elemente de identificare şi caracterizare, utilizarea unor agregate frigorifice neigienizate, cu grătare cu rugină, sistem de ventilaţie cu depuneri masive de praf, chedere depreciate şi murdare, prezenţa insectelor vii (muşte) în unitate, schimbarea stării termice a produselor, nerespectarea temperaturii de păstrare a preparatelor finite calde, existenţa unor condiţii improprii în spaţiul de lucru (paviment neigienizat), lipsa verificării metrologice a cântarelor utilizate, lipsa informării cu privire la ingredientele conţinute de preparate, a aditivilor şi a alergenilor, în lista meniu, lipsa autorizaţiei emisă de Primărie.

De asemenea, au fost descoperite produse alimentare cu data limita de consum depăşită şi utilizarea unei maşini de transport neautorizate la care sistemul de răcire nu era funcţional, ca spaţiu de depozitare a materiilor prime (congelate şi refrigerate).

Pescobar („Taverna Racilor”), 10.000 euro zilnic

Nedsea SRL a avut în 2022 venituri de 16,5 milioane de lei, adică peste 45.000 de lei zilnic, echivalentul a aproapr 10.000 de euro.

Tot anul trecut, impozitul după plata taxelor a fost de peste 5,1 milioane de lei, echivalentul a aproape 1,1 milioane de euro.

Performanța de anul trecut a firmei este ciudat de mare față de rezultatele din 2021, când Nedsea SRL a avut venituri de trei ori mai mici (aproape 5,4 milioane de lei) și un profit de peste 12 ori mai mic: puțin peste 400.000 de lei.

În 2021, numărul declarat de angajați al firmei a fost de 11, în 2022 – de 24.


populare
astăzi

1 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri

2 „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate” / „Domnul Șucu Dan Viorel a fost recompensat de organele de Securitate c…

3 Infarctul poate fi prevenit / 7 simptome care apar cu o lună înainte, descoperite de experții din SUA

4 De citit ce scrie, cu pragmatism, Ioana Dogioiu, despre candidatul prezidențial Nicușor Dan

5 BREAKING Luni va fi votat noul guvern!