Personalul Ambasadei Rusiei la Consiliul Europei părăseşte Strasbourg, la trei luni de la excluderea din organizaţie

Personalul Ambasadei Rusiei la Consiliul Europei părăseşte Strasbourg, la trei luni de la excluderea din organizaţie

”În urma excluderii Federaţiei ruse din Consiliul Europei în martie şi închiderii reprezentanţei sale la Strasbourg care a urmat, acest zbor de repatriere organizat de Rusia a permis personalului şi membrilor familiilor acestuia să părăsească definitiv teritoriul francez”, anunţă Ministerul francez de Externe.

Ministerul, întrebat în acest sens, nu oferă niciun detaliu suplimentar cu privire la numărul persoanelor vizate, ora exactă sau aeroportul plecării.

AFP scrie că diverse surse pe care le-a contactat la Strasbourg sau Paris cu privire la aceste informaţii au refuzat să comenteze.

Către ora locală 18.30 (19.30, ora României), strada pe care se află sediul Ambasadei Rusiei la Strasbourg, un oraş în estul Franţei în care se află instituţii ale Uniunii Europene (UE), era blocată de furgonete de jandarmerie, a constatat un jurnalist AFP.

Potrivit site-ului specializat în urmărirea zborurilor FlightRadar24, ”un avion oficial rus” era pe punctul de a sosi, miercuri seara, pe Aeroportul Internaţional Basel Mulhouse Freiburg, situat la aproximativ 130 de kilometri de Strasbourg.

Membră din 1996 în Consiliul Europei

AFP a constatat că mai multe autocare erau staţionate în faţa sediului Ambasadei Rusiei, dar şi 15 motociclişti din cadrul forţelor de ordine.

Potrivit FlightRadar24, avionul a parcurs o rută extrem de lungă - deasupra Turciei şi Mării Mediterane - înainte să intre în spaţiul aerian francez.

Avioanele ruse nu mai sunt autorizate să zboare deasupra Uniunii Europene, în urma sancţiunilor impuse Rusiei din cauză că a invadat Ucraina la 24 februarie,

Rusia a fost exclusă în mod oficial la 16 martie din Consiliul Europei, a cărei membră era din 1996, după ce a lansat o ofensivă militară în Ucraina.

Consiliul Europei, paznicul drepturilor omului în Europa, înfiinţat în 1949, reunea până atunci aproape toate statele de pe continent, 47 în total, inclusiv Rusia şi Ucraina.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri