Persoanele rănite în accidentul de pe Lacul Snagov au vârste cuprinse între 28 și 37 ani; persoana dispărută - un bărbat de 60 ani

Persoanele rănite în accidentul de pe Lacul Snagov au vârste cuprinse între 28 și 37 ani; persoana dispărută - un bărbat de 60 ani

Cele cinci victime de pe Lacul Snagov, după ce două ambarcațiuni s-au ciocnit, au vârste cuprinse între 28 și 37 ani, iar persoana dispărută este un bărbat de 60 ani, a anunțat duminică, Daniel Vasile, purtător de cuvânt al ISU București.

Bărbatul este căutat cu un echipaj de patru scafandri și cu o barcă cu trei pompieri, adâncimea lacului fiind de 6 m.

Coordonatorul SMURD București, Bogdan Oprița, a declarat, pentru AGERPRES, că în urma accidentului au rezultat cinci victime, dintre care una "în aparență" nu prezenta leziuni și a refuzat transportul la spital.

Potrivit medicului, dintre celelalte patru victime, două au fost transportate la Spitalul Elias și două la Spitalul de Urgență Floreasca, toate prezentând politraumatisme.

"Cele două victime de la Spitalul Elias au traumatisme craniocerebrale minore, fracturi de membre inferioare, inclusiv fracturi deschise. Am transportat la Spitalul Floreasca două victime, din care una în stare gravă, cu politraumatisme, traumatism craniocerebral grav, care prezenta o comă post traumatică, cu traumatism craniofacial plus fracturi de membre inferioare", a spus Oprița.

El a precizat că cealaltă victimă din cele două duse la Spitalul de Urgență Floreasca prezenta și ea traumatism craniocerebral și fractură deschisă de membre inferioare, fiind internată la Secția de ortopedie.

Apelul de urgență din noaptea de sâmbătă spre duminică a fost primit la ora 00,24.

Cinci persoane au fost rănite și o persoană este de negăsit în urma unui accident produs la puțin timp după miezul nopții de sâmbătă spre duminică, pe lacul Snagov, după ce două ambarcațiuni s-au ciocnit.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”