Persoanele fizice pot aplica, începând de luni, în Programul 'Rabla', la cei 104 dealeri autorizați

Persoanele fizice pot aplica, începând de luni, în Programul 'Rabla', la cei 104 dealeri autorizați

Persoanele fizice care vor să achiziționeze o mașină nouă pot aplica, începând de luni, în cadrul Programului 'Rabla' la cei 104 dealeri autorizați din întreaga țară, potrivit Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor /MMAP/.

Foto: (c) Cristian LUPAȘCU / Arhiva AGERPRES

Sesiunea de depunere și validare a dosarelor producătorilor, importatorilor de autoturisme și distribuitorilor pentru Programul 'Rabla 2015', care a început la 1 aprilie 2015, s-a încheiat, iar în urma acesteia au fost validați peste 100 de dealeri auto.

În cadrul Programului cu o valoare totală de 200 milioane lei, au fost alocate 20.000 de tichete pentru persoane fizice și 5.000 de tichete pentru persoane juridice și instituții publice. Tichetele vor fi alocate electronic, în sistemul informatic gestionat de Administrația Fondului pentru Mediu.

Din totalul bugetului alocat, 162,5 milioane lei sunt destinate pentru persoanele fizice, iar 37,5 milioane lei pentru persoanele juridice, inclusiv instituții publice, operatori economici fără personalitate juridică, organizații profesionale care sunt organizate și își desfășoară activitatea în una dintre formele de exercitare a profesiei liberale.

Ghidul de finanțare pentru Programul 'Rabla 2015' a fost aprobat prin Ordinul ministrului Mediului, Apelor și Pădurilor, publicat în Monitorul Oficial al României din 30 martie 2015.

În urma dezbaterii publice, valoarea eco-bonusurilor acordate în cadrul Programului 'Rabla 2015' a fost modificată față de varianta inițială propusă, aceasta fiind majorată pentru autoturismele cu sistem de propulsie electric hibrid care beneficiază de tehnologii avansate (de tipul plug-in).

'Decizia de modificare a valorii eco-bonusurilor a venit în urma consultării cu toți factorii interesați de acest program. În urma dezbaterilor, s-a ajuns la concluzia că este nevoie de acordarea unor eco-bonusuri diferențiate, cu o valoare mai mare pentru autoturismele care poluează cel mai puțin. Considerăm că această decizie reprezintă încă un pas spre un program Rabla 2016 pe care ni-l dorim sută la sută ecologic', a spus Grațiela Gavrilescu, ministrul Mediului.

Astfel, valoarea eco-bonusurilor este de 750 lei la achiziționarea unui autovehicul nou al cărui motor generează o cantitate de emisii de CO2 mai mică de 100 g/km, în regim de funcționare mixt, potrivit mențiunilor înscrise în certificatul de conformitate al autovehiculului nou.

La achiziționarea unui autovehicul nou cu sistem de propulsie hibrid (tehnologii hibrid convenționale) se va acorda un ecobonus în valoare de 1.500 lei. Pentru cumpărarea unui autovehicul nou electric hibrid (tehnologii avansate de tip plug-in) se va acorda un eco-bonus în valoare de 2.500 lei.

În continuare, se menține posibilitatea cumulării a maxim două eco-bonusuri. Valoarea primei de casare a fost menținută la 6.500 lei.

AGERPRES/(AS — autor: Daniel Badea, editor: Mariana Nica)


populare
astăzi

1 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri

2 „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate” / „Domnul Șucu Dan Viorel a fost recompensat de organele de Securitate c…

3 Infarctul poate fi prevenit / 7 simptome care apar cu o lună înainte, descoperite de experții din SUA

4 De citit ce scrie, cu pragmatism, Ioana Dogioiu, despre candidatul prezidențial Nicușor Dan

5 BREAKING Luni va fi votat noul guvern!