În aparență, semnalele de alarmă în privința riscului unei confruntări directe între SUA și Rusia în legătură cu războiul din Ucraina pe care le-a tras tabăra celor mai pesimiști s-au dovedit incorecte. În pofida multiplelor avertismente ale Rusiei și nenumăratelor fluturări ale sabiei nucleare, SUA au reușit totuși să aprovizioneze Ucraina cu sisteme avansate de artilerie, tancuri, avioane de luptă și rachete cu rază lungă de acțiune, fără ca asta să atragă un conflict existențial sau represalii însemnate din partea Rusiei, se arată într-o analiză a revistei „Time” semnată de George Beebe, director al programului Grand Strategy la Quincy Institute for Responsible Statecraft.

În viziunea taberei războinicilor de la Washington, beneficiile de a oferi Ucrainei arme cu letalitate din ce în ce mai ridicată depășesc riscurile de a provoca un atac direct al Rusiei asupra Occidentului. Ei subliniază insistent faptul că SUA nu trebuie să permită ca perspectiva improbabilă a unui Armaghedon nuclear să blocheze ajutorul atât de necesar Ucrainei pentru a se putea apăra, îndeosebi într-un moment în care balanța pe câmpul de luptă înclină în favoarea Rusiei. De aici și decizia recentă a Casei Albe de a da udă verde utilizării de către Ucraina a armelor americane împotriva țintelor de pe teritoriul recunoscut internațional al Rusiei, precum și deliberările relatate în presă cu privire la permiterea de contractorii americani pe teren în Ucraina.

Acest raționament este deficient din mai multe motive.

În primul rînd, problema este că se raportează la așa-zisele liniile roșii ale Rusiei ca fiind mai degrabă fixe decât mobile. De fapt, unde sunt trasate acestea depinde de un singur om, Vladimir Putin. Evaluările sale cu privire la ceea ce Rusia ar trebui să tolereze pot varia în funcție de percepția sa asupra dinamicii câmpului de luptă, a intențiilor Occidentului, a sentimentelor din interiorul Rusiei și a reacțiilor probabile ale restului lumii.

Este adevărat că Putin s-a dovedit destul de reticent să atace direct Occidentul drept răspuns la ajutorul militar acordat Ucrainei. Însă ceea ce este Putin dispus să accepte astăzi poate deveni mâine un casus belli. Lumea va fi în măsură să cunoască până unde ajung de fapt liniile sale roșii numai după ce acestea ar fi depășite, iar SUA ar fi puse în fața situației de a răspunde la represaliile Rusiei.

A doua problemă este că, concentrându-se strict, și îngust, asupra modului în care Moscova ar putea reacționa la fiecare tranșă de ajutor american acordată Ucrainei, această abordare subestimează impactul cumulativ asupra calculelor lui Putin și ale Kremlinului.

Experții ruși au căpătat convingerea că SUA nu se mai tem de un război nuclear, o teamă despre care consideră că a fost esențială pentru stabilitate în cea mai mare parte a perioadei Războiului Rece, în măsura în care a fost factorul de descurajare pentru ambele superputeri să întreprindă ceva ce putea amenința interesele fundamentale ale fiecăreia dintre ele.

Dezbateri în Rusia

O problemă-cheie aflată în centrul dezbaterilor din prezent ale elitei politicii externe a Rusiei este cum să resuscite teama Americii de escaladare nucleară, evitând în același timp o confruntare militară directă susceptibilă de a scăpa de sub control.

De pildă, unii adepți ai liniei dure la Moscova susțin utilizarea armelor nucleare tactice împotriva țintelor de război în scopul de a șoca Occidentul și a-l face revină la cumpătare.

Experți mai moderați au lansat ideea unui test demonstrativ cu bombă nucleară, în speranța că imaginile televizate ale norului în formă de ciupercă ar face sensibil publicul occidental la pericolele unei confruntări militare.

Alții pledează pentru o lovitură asupra unui satelit american angajat în furnizarea de informații privind ținte către Ucraina sau pentru doborârea unei drone americane de recunoaștere Global Hawk care monitorizează Ucraina din spațiul aerian de deasupra Mării Negre.

Oricare dintre aceste măsuri au potențialul de a isca o criză extrem de îngrijorătoare între Washington și Moscova.

La baza acestor dezbateri interne din Rusia se află un consens larg potrivit căruia, dacă Kremlinul nu adoptă în curând o poziție fermă, SUA și aliații săi din NATO vor continua să completeze cu arme și mai performante arsenalul Ucrainei, ceea ce va amenința în cele din urmă capacitatea Moscovei de a detecta și a răspunde atacurilor asupra forțelor sale nucleare. Simpla percepție a implicării occidentale tot mai profunde în Ucraina are astfel potențialul de a declanșa o reacție rusă deosebit de periculoasă.

Aceste preocupări au jucat, fără îndoială, un rol în decizia lui Putin de a întreprinde o vizită în Coreea de Nord și de a resuscita tratatul de apărare reciprocă care a fost în vigoare din 1962 și până la dispariția Uniunii Sovietice.

„Ei furnizează arme Ucrainei, motivând: Noi nu deținem controlul aici, așa că modul în care Ucraina le folosește nu este treaba noastră. De ce nu putem adopta aceeași poziție și să spunem că furnizăm ceva cuiva, dar că nu avem niciun control asupra a ceea ce se întâmplă după aceea? Lăsați-i să se gândească la asta", a declarat Putin jurnaliștilor după ce s-a întors în Rusia.

Riscurile unui război nuclear

Săptămâna trecută, în urma unui atac ucrainean asupra portului Sevastopol din Crimeea, în urma căruia muniții cu dispersie furnizate de americani au ucis cel puțin cinci turiști ruși aflați pe plajă și au rănit peste 100, oficialii ruși au insistat că un astfel de atac a fost posibil întrucât Ucraina a primit informații de sistemul american de ghidare prin satelit. Astfel că Ministerul de Externe l-a convocat pe ambasadorul SUA la Moscova pentru a acuza oficial faptul că SUA „au devenit parte la conflict", și promițând că „vor urma cu siguranță măsuri de retorsiune". Purtătorul de cuvânt al Kremlinului a anunțat că „implicarea Statelor Unite, implicarea directă, în urma căreia sunt uciși civili ruși, nu poate rămâne fără consecințe".

Blufează rușii sau se apropie de un punct în care se tem că absența unei linii dure depășește acutizarea riscului unei confruntări militare directe? A argumenta că nu putem ști și că, prin urmare, ar trebui să mergem înainte și să trimitem contractori militari americani sau instructori francezi în Ucraina până când acțiunile rușilor vor corespunde cuvintelor lor belicoase înseamnă să ignorăm problemele cu care ne-am confrunta în gestionarea unei crize bilaterale.

Spre deosebire de 1962, când președintele John F. Kennedy și omologul său rus Nikita Hrușciov s-au confruntat parte în parte în timpul crizei rachetelor cubaneze, nici Washingtonul, nici Moscova nu sunt bine poziționate pentru a face față unei perspective în egală măsură de alarmante astăzi.

La acea vreme, ambasadorul sovietic era un oaspete obișnuit în Biroul Oval și avea posibilitatea de a purta un dialog cu Bobby Kennedy dincolo de ochii observatorilor de pe internet și de televiziune. În prezent, ambasadorul Rusiei la Washington este un paria monitorizat îndeaproape. Diplomația de criză ar necesita un angajament intens între un Putin disprețuitor și un Biden îmbătrânit, deja împovărat de gestionarea unei crize în Fâșia Gaza și coordonarea unei campanii electorale a cărei dinamică descurajează orice încercare de a găsit un compromis cu Rusia. Nivelurile de neîncredere reciprocă între SUA și Rusia sunt peste orice limită. În aceste condiții, greșelile și percepția greșită s-ar putea dovedi fatale, chiar dacă, se poate presupune, niciuna dintre părți nu și-ar dori o confruntare, scrie George Beebe, director al programului Grand Strategy la Quincy Institute for Responsible Statecraft, într-o analiză pentru revista „Time”.