Percheziţii la un institut de cercetare din cadrul industriei spaţiale ruse pentru suspiciuni de spionaj

Percheziţii la un institut de cercetare din cadrul industriei spaţiale ruse pentru suspiciuni de spionaj

Serviciile secrete ruse (FSB) au efectuat vineri o percheziţie la principalul institut de cercetare din cadrul industriei spaţiale ruse, ca urmare a unor suspiciuni de spionaj din partea unor angajaţi ai acestuia în favoarea unor agenţii de informaţii occidentale, relatează cotidianul rus Kommersant citat de AFP.

"În această dimineaţă, FSB a percheziţionat birourile Institutului central de cercetare ştiinţifică privind ingineria mecanică (TsNIImach)", care face parte din Agenţia Spaţială Rusă (Roskosmos), scrie ziarul, citând surse din cadrul poliţiei.

Percheziţiile sunt efectuate în cadrul unei anchete pentru "înaltă trădare", FSB suspectând în jur de "zece angajaţi din industria'' spaţială rusă de ''cooperare cu servicii secrete occidentale", au afirmat sursele citate de Kommersant.

Se crede că aceşti angajaţi au "transmis cu bună ştiinţă unor servicii secrete străine informaţii clasificate secrete despre proiectele hipersonicelor ruseşti".

Contactate de AFP, Roskosmos şi TsNIImach nu au fost disponibile pentru comentarii.

Purtătorul de cuvânt al lui Roskosmos, Vladimir Oustimenko, a confirmat pentru Kommersant efectuarea percheziţiilor, fără a da alte detalii. "Directorul general al agenţiei spaţiale, Dmitri Rogozin, a ordonat serviciilor noastre de securitate să ofere asistenţă maximă poliţiei", a declarat el pentru ziar.

Acest anunţ intervine în timp ce preşedintele rus, Vladimir Putin, a lăudat la începutul lunii martie noile arme ''invincibile'', avioanele hipersonice sau submarinele, dezvoltate de ţara sa, aminteşte AFP. AGERPRES


populare
astăzi

1 Asta, pe care a făcut-o celebră canapeaua lui Căcărău, a ajuns să câștige 10.000 de euro pe lună din sinecuri la statul român

2 ALERTĂ Institutul Robert Lansing: Rețeaua Georgescu. Serviciile secrete militare ruse, în spatele tentativei de lovitură de stat din România

3 Potra nu vorbea în van când cerea „armatei” sale să iasă din casă! Tocmai au fost devoalate câteva sute de nume

4 Oana Zăvoranu o atacă la „supt” pe Dana Budeanu / Disputa politică s-a mutat în budoar?

5 Doamne, în ce țară am ajuns să trăim? / O nouă mizerie care scârbește comisă de Justiția din Ro!