Percheziţii la Primăria Ţăndărei. Primarul şi şeful Biroului Achiziţii din Primărie, suspectaţi de abuz în serviciu

Percheziţii la Primăria Ţăndărei. Primarul şi şeful Biroului Achiziţii din Primărie, suspectaţi de abuz în serviciu

Primarul din Ţăndărei, Cristian Roman, şi şeful Biroului Achiziţii din Primăria Ţăndărei sunt printre persoanele vizate în dosarul în care au loc percheziţii, cei doi fiind suspectaţi de abuz în serviciu şi fals intelectual în legătură cu contracte de proiectare şi lucrări la drumuri.

Percheziţii la Primăria Ţăndărei. Primarul şi şeful Biroului Achiziţii din Primărie, suspectaţi de abuz în serviciu (Imagine: Alexandru Solomon/Mediafax Foto)

Ancheta procurorilor Parchetului Tribunalului Ialomiţa în cadrul căreia miercuri au loc mai multe percheziţii la Ţăndărei îi vizează, printre alţii, pe primarul oraşului, Cristian George Roman, şi pe şeful Biroului de Achiziţii Publice din Primăria Ţăndărei, Costică Ionescu, a declarat corespondentului MEDDIAFAX prim-procurorul Parchetului Tribunalului Ialomiţa, Maria Manolache.

Cei doi au calitatea de suspecţi în dosar şi vor fi cercetaţi pentru abuz în serviciu şi fals intelectual.

Potrivit reprezentantului Parchetului, cei doi sunt suspectaţi că şi-ar fi exercitat în mod defectuos atribuţiile de serviciu cu ocazia derulării unor contracte de proiectare şi execuţie a unor lucrări la drumuri.

Astfel, primarul şi şeful Biroului de Achiziţii ar fi încheiat contracte pentru executarea acestor lucrări fără a respecta normele legale în domeniul achiziţiilor publice şi ar fi făcut plăţi din bugetul public pentru lucrări care în realitate nu au fost făcute. Pentru a da o aparenţă de legalitate acestor contracte şi pentru a disimula faptele, cei doi au întocmit, ulterior, mai multe documente în fals.

Ancheta procurorilor în acest dosar îi vizează, pe lângă cei doi reprezentanţi ai Primăriei, şi pe unii reprezentanţi ai firmelor cu care au fost încheiate contractele.

Mai multe persoane au fost deja ridicate şi duse la audieri la sediul Parchetului Tribunalului Ialomiţa. Prim-procurorul Maria Manolache a precizat că primarul şi şeful Biroului de Achiziţii Publice vor fi, de asemenea, duşi la audieri.

În acest dosar, miercuri dimineaţă au avut loc 14 percheziţii în Slobozia şi Ţăndărei la adresele unor persoane şi sedii de firmă, precum şi la Primăria Ţăndărei.

Cristian George Roman, care a fost viceprimar în mandatul 2008-2012, a fost ales primar în anul 2012 sub sigla Uniunii Social Liberale (USL), el fiind membru PSD. De altfel, el conduce organizaţia municipală a PSD şi este vicepreşedinte al PSD Ialomiţa, făcând totodată parte din Consiliul Naţional al PSD.

În ultima sa declaraţie de avere, despusă în luna mai, primarul menţionează că nu are case, maşini sau terenuri şi nici active financiare.

În schimb, el notează că în ultimele 12 luni a vândut un apartament, cu suma de 10.000 de euro, şi un autoturism pentru care a încasat 16.000 de euro, dar şi că a contractat un credit bancar în anul 2013, în valoare de 25.000 de lei, pe care trebuie să îl plătească până în 2015.

La capitolul venituri, primarul menţionează doar venitul anual încasat de la primărie, în valoare de 36.000 de lei.

Potrivit declaraţiei de interese depuse tot în acest an, primarul din Ţăndărei este membru în două asociaţii de dezvoltare intercomunitară şi într-un grup de acţiune locală, fără a deţine părţi sociale sau acţiuni.

Sursa: mediafax.ro


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”