Percheziţii la persoane acuzate că obligau copii să cerşească în trafic; dosarul vizează şi infracţiuni de viol

Percheziţii la persoane acuzate că obligau copii să cerşească în trafic; dosarul vizează şi infracţiuni de viol

Procurori DIICOT şi ofiţeri de poliţie judiciară de la Direcţia de Combatere a Criminalităţii Organizate - Serviciul de Combatere a Traficului de Persoane au efectuat cinci percheziţii domiciliare în Bucureşti şi Ilfov pentru destructurarea unei grupări ai cărei membri sunt acuzaţi că obligau copii să cerşească în trafic, dosarul vizând şi acuzaţii de viol.

Potrivit IGPR, începând cu anul 2021, pe raza municipiului Bucureşti a fost constituit un grup infracţional organizat care a acţionat până în luna mai a acestui an, în scopul comiterii infracţiunilor de trafic de minori prin supunerea la executarea unei munci în mod forţat şi obligarea la practicarea cerşetoriei.

În perioada ianuarie - mai 2022, membrii grupării, profitând de imposibilitatea de a-şi exprima voinţa şi de starea de vădită vulnerabilitate în care se aflau copiii, i-au transportat zilnic cu autoturismele pe care le deţineau din comuna Jilava, judeţul Ilfov, în diferite zone din Bucureşti (Timpuri Noi, Splaiul Unirii, Nerva Traian, Baba Novac, Mihai Bravu, Dristor şi Eroilor), unde i-au supus la executarea unei munci în mod forţat, timp de 10-12 ore pe zi, indiferent de condiţiile meteorologice, obligându-i să vândă buchete de flori şoferilor staţionaţi la semafoare sau să ofere contra unei sume modice de bani servicii de curăţare a parbrizului.

De asemenea, copiii au fost obligaţi să apeleze la mila şoferilor aflaţi în trafic, cărora le solicitau sume de bani, folosind în acest scop cartoane cu mesaje menite să emoţioneze şi păpuşi care imitau prezenţa unui nou-născut.

Minorii au fost determinaţi să practice cerşetoria prin ameninţări şi agresiuni fizice, fiind supravegheaţi îndeaproape de membrii grupării.

În această modalitate, membrii grupării au obţinut în mod constant diverse sume de bani.

Totodată, spun procurorii, profitând de starea vădită de vulnerabilitate a copiilor, patru dintre aceştia, cu vârste cuprinse între 11 şi 13 ani, au fost obligaţi să întreţină acte sexuale în perioada decembrie 2021 - mai 2022, membrii grupului obţinând în acest mod diferite sume de bani.

În urma percheziţiilor domiciliare a fost descoperită şi ridicată în vederea indisponibilizării suma de aproximativ 63.000 de lei.

La sediul DIICOT au fost aduse la audieri 10 persoane. AGERPRES


populare
astăzi

1 ALERTĂ Primul sondaj cu prognoză tristă pentru Simion!

2 Explodează rahatul? / O firmă abia înființată a luat 49 de contracte de 10 milioane de euro în mai puțin de doi ani!!!

3 Ce se întâmplă cu Putin? / „Declarațiile sale ridică îndoieli cu privire la independența sa în luarea deciziilor”

4 Rețeaua de sănătate Regina Maria a fost vândută pentru un miliard de euro unei rețele private din Finlanda

5 ALERTĂ Frate, Potra chiar avea o mică armată, sursele n-au spus prostii! / MApN, comunicat care dă fiori!