Percheziţii la membrii unei grupări care cerea taxă de protecţie dezvoltatorilor imobiliari din Bucureşti

Percheziţii la membrii unei grupări care cerea taxă de protecţie dezvoltatorilor imobiliari din Bucureşti

Procurorii DIICOT şi poliţiştii Capitalei au efectuat, marţi, trei percheziţii în Bucureşti şi Prahova, la membrii unui grup infracţional organizat specializat în săvârşirea infracţiunilor de şantaj şi lipsire de libertate.

"În cauză s-a reţinut faptul că, începând cu anul 2017, mai multe persoane au constituit un grup infracţional organizat, pe raza municipiului Bucureşti, în vederea comiterii infracţiunii de şantaj (...) în scopul determinării prin constrângere a victimelor, dezvoltatori imobiliari, la plata unor sume de bani pretinse de membrii grupării drept de taxă de protecţie", se arată într-un comunicat al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT).

Pe parcursul cercetării penale s-a stabilit că fiecare membru avea un rol bine stabilit, puterea de decizie aparţinându-i liderului grupării, personaj notoriu în mediul infracţional. Liderul direcţiona ceilalţi membri ai grupului la şantierul victimei pentru abordarea acesteia în moduri intimidatoare, precizează sursa citată.

"Totodată, cu ocazia incursiunii, membrii grupului infracţional îi puneau în vedere dezvoltatorului imobiliar să se prezinte la liderul grupării pentru a discuta. În cadrul întâlnirii, acesta, folosind diverse tehnici de presiune şi intimidare, solicita victimei o sumă de bani pentru a-i permite să continue lucrările de construcţie", se mai arată în comunicat.

Potrivit anchetatorilor, în cazul în care dezvoltatorul imobiliar refuza să se întâlnească cu liderul ori nu accepta taxa de protecţie impusă, membrii grupului infracţional procedau la intensificarea acţiunilor de constrângere prin realizarea de incursiuni la şantierul imobilului şi ameninţarea angajaţilor.

De cele mai multe ori, în urma acţiunilor de constrângere, confruntându-se cu riscul de a nu reuşi să finalizeze edificiul dezvoltat, victima era nevoită să se "înţeleagă" cu liderul grupării şi să-i remită acestuia "taxa de protecţie" impusă, adaugă sursa amintită.

În urma percheziţiilor, au fost ridicaţi 8.000 de lei şi 5.500 de euro.

La sediul DIICOT - Structura Centrală, au fost conduse cinci persoane, în vederea audierii.

Acţiunea s-a desfăşurat alături de poliţişti ai Serviciului Grupuri Infracţionale Violente din cadrul DGPMB şi a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale. AGERPRES


populare
astăzi

1 Explodează rahatul? / O firmă abia înființată a luat 49 de contracte de 10 milioane de euro în mai puțin de doi ani!!!

2 ALERTĂ Primul sondaj cu prognoză tristă pentru Simion!

3 Ce se întâmplă cu Putin? / „Declarațiile sale ridică îndoieli cu privire la independența sa în luarea deciziilor”

4 Rețeaua de sănătate Regina Maria a fost vândută pentru un miliard de euro unei rețele private din Finlanda

5 ALERTĂ Frate, Potra chiar avea o mică armată, sursele n-au spus prostii! / MApN, comunicat care dă fiori!