PERCHEZIȚII la GINERELE lui Vasile Blaga/Ionuț Rudeanu, dus la AUDIERI

PERCHEZIȚII la GINERELE lui Vasile Blaga/Ionuț Rudeanu, dus la AUDIERI

UPDATE/Ionut Rudeanu, ginerele copresedintelui PNL Vasile Blaga, a fost adus joi la sediul Parchetului de pe langa Curtea de Apel Bucuresti pentru a fi audiat in dosarul in care au fost efectuate perchezitii la firme de protectie si paza, informeaza Agerpres

Poliţiştii fac percheziţii în Bucureşti şi Hunedoara, într-un dosar în care sunt vizate cinci firme de pază, printre care şi cea a lui Andrei Rudeanu, ginerele liderului PNL Vasile Blaga, pentru evaziune prin înregistrarea unor achiziţii fictive de servicii, prejudiciul fiind de 600.000 de euro. 

Potrivit Poliţiei Române, în acest dosar, în care joi se efectuează cinci percheziţii în Bucureşti şi judeţul Hunedoara, sunt vizate cinci societăţi comerciale care ar fi fost implicate în comiterea unor infracţiuni de evaziune fiscală, în domeniul prestării de servicii de pază şi protecţie.

"Din investigaţii a reieşit faptul că, în scopul sustragerii de la plata taxelor şi impozitelor către bugetul de stat, reprezentanţii unei companii specializate în prestări de servicii de pază ar fi creat un circuit infracţional, format din mai multe societăţi comerciale, prin care ar fi fost evidenţiate tranzacţii fictive", se arată într-un comunicat de presă al Poliţiei Române.

În contabilitatea companiei ar fi fost înregistrate achiziţii fictive de servicii, bugetul de stat fiind astfel prejudiciat cu aproximativ 600.000 de euro.

Potrivit unor surse judiciare, printre firmele vizate de anchetatori ar fi şi Axis Corporate Security, deţinută de Andrei Rudeanu, ginerele copreşedintelui PNL Vasile Blaga.

Andrei Rudeanu ar urma să fie audiat, alături de alte persoane, la Parchetul Curţii de Apel Bucureşti, pe numele acestuia fiind emis un mandat de aducere.

Percheziţiile sunt făcute de poliţişti de la Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice şi IPJ Hunedoara, luptători de la Serviciul pentru Intervenţii şi Acţiuni Speciale şi criminalişti. Acţiunea este coordonată de procurori din Parchetul Curţii de Apel Bucureşti.

Ioan Andrei Rudeanu a înfiinţat împreună cu mama sa, Aurora Mariana, firma Axis Corporate Security SRL pe 24 aprilie 2009, la un an după ce s-a căsătorit cu fata lui Vasile Blaga, Agathe.Deşi meseria lui de bază e cea de medic stomatolog, ginerele lui Blaga şi-a deschis o firmă de pază şi protecţie.

În primul an de la înfiinţare, Axis a avut o cifră de afaceri de 27.394 de lei. În 2010 şi 2011, în timp ce România traversa cea mai gravă criză economică, lucru care a băgat în faliment societăţi private foarte puternice, firma ginerelui lui Blaga a reuşit să-şi mărească cifra de afaceri de 341 de ori. Astfel, Axis a terminat anul 2011 cu o cifră de afaceri de 9.346.077 de lei.

Potrivit site-urilor de licitaţii publice, majoritatea acestor bani provin din contracte cu instituţii de stat. Cea mai generoasă a fost Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (CNADNR), care i-a dat lui Axis două contracte, în 2010 şi 2012, în valoare de 5.141.226 de lei (1,2 milioane de euro).

Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane a oferit firmei lui Rudeanu două contracte, în 2011 şi 2012, în valoare totală de 397.816 de lei (92.515 de euro), Primăria Municipiului Hunedoara a încheiat un contract cu Axis, anul trecut în august, în valoare de 833.863 de lei, iar Direcţia Generală a Finanţelor Publice Hunedoara i-a dat un contract în valoare de 50.000 de euro, în februarie 2011.

Andrei Ionuţ Rudeanu este căsătorit cu fiica lui Vasile Blaga, Agathe Cristina, din 2008.

.



populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”