Percheziții într-un dosar privind fraudarea bugetului CAS Gorj
Procurori ai Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Casație și Justiție (PÎCCJ) și polițiști efectuează, marți dimineață, 17 percheziții în București și în județul Gorj într-un dosar privind fraudarea bugetului Casei Județene de Asigurări de Sănătate (CAS) Gorj prin documente medicale false.
Potrivit unor comunicate de presă ale PÎCCJ și IGPR, perchezițiile au loc la sediul unor instituții publice și societăți comerciale, precum și la domiciliile/reședințele unor persoane bănuite că ar fi implicate în săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune, abuz în serviciu, conflict de interese, fals intelectual, complicitate la uz de fals și fals în declarații.
"Din probele administrate până în prezent a rezultat că în perioada 2008 — 2016 a fost creat un mecanism infracțional în scopul fraudării bugetului Casei Județene de Asigurări de Sănătate Gorj, prin internarea fictivă de pacienți, emiterea de prescripții medicale în fals și consemnarea nereală a acordării de îngrijiri medicale la domiciliu, serviciile nefiind efectuate sau fiind efectuate parțial", susțin anchetatorii.
Prejudiciul cauzat bugetului de stat stabilit până în prezent se ridică la suma de aproximativ 400.000 lei, se precizează în documentele citate.
Polițiștii vor pune în aplicare șapte mandate de aducere, persoanele depistate urmând să fie conduse la audieri.
Procurorii beneficiază de sprijinul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, precum și de cel al Brigăzii Speciale de Intervenție din cadrul Jandarmeriei Române.
La activități participă și polițiști din cadrul inspectoratului de Poliție Județean Gorj, precum și jandarmi.
AGERPRES