Percheziţii într-un dosar de proxenetism în care sunt implicate şi studente. Este vizat un profesor şi fiul unui consilier judeţean

Percheziţii într-un dosar de proxenetism în care sunt implicate şi studente. Este vizat un profesor şi fiul unui consilier judeţean

Procurorii DIICOT fac percheziţii, miercuri dimineaţă, la mai multe adrese din Valea Jiului, fiind vizată o grupare care racola tinere, o parte din ele studente, pe care le ducea să se prostitueze, printre cei vizaţi aflându-se şi un profesor universitar şi fiul unui consilier judeţean.

Percheziţii într-un dosar de proxenetism în care sunt implicate şi studente; e vizat şi un profesor

Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, este vorba despre o reţea care racolau tinere, o parte dintre acestea fiind studente la Universitatea din Petroşani, pe care le ducea să se prostitueze în diverse imobile din Valea Jiului.

Conform surselor citate, în acest dosar ar fi vizaţi şi un profesor universitar, dar şi fiul consilierului judeţean din Hunedoara Dorina Pleșcan .

Profesorul universitar care ar fi vizat de anchetatori, Eduard Edelhauser, a declarat corespondentului MEDIAFAX că a fost ridicat de procurorii DIICOT, miercuri dimineaţă, fiind dus la audieri în calitate de martor, fără a face alte comentarii.

La ora transmiterii acestei ştiri, în acest dosar de trafic de persoane, instrumentat de DIICOT Alba, au loc percheziţii la mai multe adrese din Valea Jiului.

 


populare
astăzi

1 Amănunte care dau fiori despre unul dintre cei mai puternici și enigmatici șmecheri ai planetei

2 Foarte interesante amănunte...

3 VIDEO „N-are cum. E mai mare” / Reacția lui Putin după ce a fost contrazis de primarul Moscovei într-o discuție despre salariu mediu

4 Unul dintre posibilii autori ai furtului tezaurului dacic, surprins pe camera de supraveghere. Se face apel pentru identificarea individului

5 Fostul șef al spionilor din România, despre Călin Georgescu și Donald Trump: „Cum se poate compara o broască oarecare cu un leu”