Percheziţii într-un dosar de evaziune fiscală pentru venituri nedeclarate de 9 milioane lei

Percheziţii într-un dosar de evaziune fiscală pentru venituri nedeclarate de 9 milioane lei

Mai multe percheziţii sunt efectuate, miercuri, în Bucureşti şi în judeţul Ilfov, într-un dosar în care sunt investigate opt firme care ar fi vândut telefoane mobile şi nu ar fi înregistrat în contabilitate veniturile obţinute.

politia

Poliţiştii de la Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice din Poliţia Capitalei, cu sprijinul colegilor de la Sectoarele 1 - 6, pun în executare nouă mandate de percheziţie domiciliară, şapte în Bucureşti şi două în judeţul Ilfov, şi opt ordonanţe de ridicare înscrisuri, se arată într-un comunicat de presă, citat de Agerpres.

„Din datele şi probele administrate în cauză a rezultat presupunerea rezonabilă că, în perioada 2019 - 2021, opt societăţi comerciale ar fi efectuat livrări de telefoane mobile, pe tot teritoriul ţării, fără a evidenţia în contabilitate veniturile realizate, în valoare de peste 9.000.000 de lei”, se precizează în comunicat.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”