Percheziţii în Teleorman la Protecţia Copilului

Percheziţii în Teleorman la Protecţia Copilului

Percheziţii în Teleorman la Protecţia Copilului.

Comunicat DNA

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de Combatere a Infracțiunilor Conexe Infracțiunilor de Corupție efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea, în perioada 2005-2012 a unor infracțiuni asimilate celor de corupție.

În cursul zilei de 10 iulie 2014, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în locații situate în municipiile Alexandria și Roșiori de Vede din județul Teleorman, între care o instituție publică.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații, precum și al Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.

Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare.


populare
astăzi

1 Viitorul președinte al României...

2 Foarte interesante amănunte...

3 Se prăbușește frontul din Ucraina? / Anchetă SBU, după ce presa din Ucraina a aflat că generalul Kirilo Budanov le-a transmis parlamentarilor un avertis…

4 Oile, caprele, lupii și tigrii lui Georgescu, șarlatanul de aur monoatomic

5 Această navă de spionaj în flăcări spune multe despre adevărata față a Rusiei