Percheziţii în judeţele Buzău, Vrancea, Ilfov şi în municipiul Bucureşti, la persoane bănuite de trafic de droguri de mare risc

Percheziţii în judeţele Buzău, Vrancea, Ilfov şi în municipiul Bucureşti, la persoane bănuite de trafic de droguri de mare risc

Poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Buzău, împreună cu procurorii DIICOT - BT Buzău, au efectuat miercuri 11 percheziţii domiciliare în judeţele Buzău, Vrancea, Ilfov, precum şi în municipiul Bucureşti, la persoane bănuite de trafic de droguri de mare risc, potrivit unui comunicat de presă al IPJ Buzău.

Acţiunea a vizat persoane cu vârste cuprinse între 22 şi 34 de ani, din judeţele Buzău, Vrancea şi municipiul Bucureşti, bănuite de comiterea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc.

"Din cercetările efectuate până în prezent a reieşit că, în perioada iunie-noiembrie 2020, mai multe persoane din judeţul Buzău ar fi achiziţionat droguri de mare risc de la persoane din Vrancea şi Bucureşti, pe care ulterior le-ar fi revândut. În urma percheziţiei, au fost ridicate droguri (cannabis), 3 grindere, un cântar de precizie, 800 de lei şi medii de stocare", se arată în comunicatul IPJ Buzău.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale - IGPR, iar la acţiune au participat poliţişti specializaţi în combaterea criminalităţii organizate din Buzău, Ploieşti şi Vrancea, sprijiniţi de luptători din cadrul IPJ Vrancea şi de jandarmi. AGERPRES


populare
astăzi

1 Un text al ideologului „grupării Trump” care explică multe...

2 „Era firesc să se întâmple așa” / Georgescu a declarat joi seară că a mințit, la rugămintea lui Potra, atunci când a spus inițial că nu îl cunoaște

3 Dacă vreți să vedeți în ce țară trăim, citiți ce scrie judecătoarea care a făcut opinie separată la respingerea propunerii de arestare preventivă a La…

4 Se adeverește cel mai grav scenariu / Donald Trump confirmă că SUA nu vor apăra toate țările NATO în eventualitatea unui atac asupra Alianței

5 Noi v-am spus că nu candidează / Financial Times: Candidatura lui Călin Georgescu va fi respinsă, potrivit unor surse apropiate situației