Percheziții în Capitală și trei județe într-un dosar de evaziune fiscală
Peste 100 de polițiști efectuează miercuri dimineața 34 de percheziții în municipiul București și județele Ilfov, Prahova și Vâlcea, într-un dosar privind săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală și spălare de bani.
De asemenea, polițiștii vor pune în aplicare 31 de mandate de aducere.
Potrivit unui comunicat al Poliției Capitalei, în perioada ianuarie 2009 — decembrie 2014, bănuiții înregistrau în evidențele contabile facturi fiscale false, precum și alte documente fiscale care nu aveau la bază operațiuni reale, în scopul sustragerii de la plata obligațiilor fiscale.
Prejudiciul produs bugetului de stat este estimat la 16,5 milioane euro (din care 7 milioane de euro în urma săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală și 9,5 milioane euro în urma săvârșirii infracțiunii de spălare de bani).
Acțiunea este desfășurată de polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul București, cu suportul de specialitate al Serviciului Român de Informații și al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.
Totodată, la acțiune participă Inspectoratele de Poliție ale județelor Ilfov, Prahova și Vâlcea. AGERPRES